M-a surprins în ultima vreme, apariţia (şi chiar relativa frecvenţă) a verbului a emfaza şi a substantivului nume de acţiune emfazare în mai multe lucrări redactate de tineri.
Şi în internet se găsesc destule exemple de folosire a celor două cuvinte: „astrologii emfazează importanţa poziţiei corpurilor celeste în momentul naşterii” (descopera.org); „titlul articolului emfazează că e vorba de «articole sponsorizate»” (hotnews.ro); „a mai emfazat cercetătorul român” (green-report.ro); „emfazarea «pe faţă» a calităţii unui produs” (iqads.ro). Verbul este, desigur, încă un exemplu al puternicei influenţe engleze în limba actuală. A fost format, foarte probabil, spontan, de la substantivul emfază, după modelul perechii emphasis (substantiv) – emphasize (verb) din engleză. Ca în multe alte cazuri (mă gândesc în primul rând la a focusa, despre care am mai discutat), verbul adaugă un sinonim unei serii preexistente, deloc sărace. A emfaza este în esenţă echivalent cu a sublinia, a accentua, a reliefa; în majoritatea exemplelor de mai sus, poate fi înlocuit cu oricare dintre cele trei, pentru că toate funcţionează de fapt ca verbe de declaraţie („a spune – cu tărie, insistenţă”). Apartenenţa la această serie oferă chiar o explicaţie pentru folosirea actuală a verbului: din dorinţa de a evita repetiţia verbelor de declaraţie, autorii sunt în căutarea cât mai multor sinonime. Dacă într-un mesaj oral a zice se poate repeta de zeci de ori (eu zic... şi atunci el zice...), în textul scris se încearcă alternarea unor verbe între care diferenţele, oricum minime, se atenuează permanent, prin uz şi abuz (a afirma, a declara, a arăta etc.).
Pe de altă parte, forma a emfaza intră în concurenţă cu a emfatiza, care mi se pare ceva mai vechi şi mai răspândit. E posibil ca a emfatiza să se fi format în română (pornind de la emfatic, cu sufixul -iza, prin subst