Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana a fost eliminată

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Campionatul European de handbal masculin din Austria se apropie de final. Odată cu disputarea ultimei etape a grupelor principale s-au desemnat formaţiile care au pătruns în careul de aşi, de unde se vor alege medaliatele, dar şi ocupantele locurilor 5-6.

Formaţia Danemarcei, campioana ediţiei precedente şi aflată din 2002 la alte trei ediţii consecutiv pe treapta bronzului, a fost eliminată din semifinale. În această ultimă etapă a grupelor danezii au pierdut în faţa Croaţiei care a ajuns pentru a cincia oară în careul de aşi. Meciul de la Viena, dintre cele două protagoniste a fost o reeditare a finalei de la Europenele de acum doi ani, câştigată de nordici. Croaţii vor întâlni în semifinale formaţia Poloniei, care, deşi a cedat în ultima rundă în faţa Franţei, a ocupat locul secund în grupa de la Innsbruck, înaintea Spaniei pe care a învins-o în meciul direct.

În cealaltă semifinală va fi prezentă principala favorită la cucerirea titlului, Franţa, actuala campioană Olimpică şi fostă campioană europeană în 2006 şi mondială în 1995. „Cocoşii” se vor confrunta cu surpriza acestor întreceri, formaţia Islandei, care pătrunde pentru a doua oară în istorie în careul de aşi după ediţia din 2002, acum doi ani ocupând locul 11.

Pentru locurile 5-6 se vor confrunta Danemarca şi Spania. Rusia şi Germania, două mari puteri ale handbalului mondial, nu au reuşit să obţină vreo victorie în grupele principale. Dacă nemţii au obţinut totuşi două remize (cu Slovenia şi Cehia) formaţia Rusiei nu a obţinut nici măcar acel punct al onorii şifonate.

Rezultatele şi clasamentele ultimei runde a grupelor principale:

Grupa I

Norvegia - Islanda 34-35 (16-18)

Rusia - Austria 30-31 (15-17)

Croaţia - Danemarca 27-23 (14-11)

Clasament final

1. Croaţia 5 4 1 0 134-123 9

2. Islanda 5 3 2 0 163-149 8

3. Danemarca 5 3 0 2 136-1

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 21 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 48 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 3 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°