Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia antidoping Mutu risca foarte mult, pentru ca este recidivist

Publicat in Ziua Constanta, duminică 31 ianuarie 2010 ·

Fosta scrimeră Diana Bianchedi, membru al Comisiei de control antidoping a CONI, a declarat, pentru La Repubblica, că atacantul român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, riscă o suspendare de până la patru ani pentru că este recidivist, informează violanews.com, citat de Mediafax.

„Mutu riscă foarte mult, pentru că este recidivist. În plus, la aceeaşi categorie de substanţe, un stimulent. Nouă nu ne pasă ce s-a întâmplat în Anglia, ci pe noi ne interesează că a fost suspendat, astfel încât, conform regulilor sportive, el este recidivist. El riscă până la patru ani de suspendare", a declarat Diana Bianchedi, care este totodată şi membru al Consiliului de supraveghere privind dopajul din cadrul Ministerului Sănătăţii din Italia. Oficialul CONI a adăugat că nu contează dacă Mutu a luat pastile pentru slăbit, fără să ştie că acestea conţin sibutramină. „Da, riscă o suspendare chiar dacă le-a luat fără să ştie că acestea conţin substanţe dopante. Pentru a obţine o pedeapsă mai uşoară trebuie să spună în mod clar şi precis modul în care substanţa a intrat în corpul său şi trebuie să demonstreze, mai presus de toate, că nu a existat nicio vină sau neglijenţă", a completat Diana Bianchedi. Întrebată ce reprezintă faptul că, potrivit Codului Mondial Antidoping, sibutramina se află pe lista substanţelor „specificate", Bianchedi a precizat: „Semnifică faptul că WADA recunoaşte că această substanţă poate fi asumată în mod non-voluntar şi că nu a fost demonstrată o eficacitate relevantă la nivelul performanţelor sportive. Dacă pentru Mutu nu ar fi existat precendentul din Anglia ar fi scăpat mai uşor, poate chiar doar cu o mustrare. În regulamentul WADA nu se prevede o pedeapsă mai dură dacă se cere cotraexpertiza, dar este evident că dacă ceri o nouă analiză şi eşti vinovat, nu te pui într-o lumină prea bună. Depinde de Mutu cât va dura pâ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 12 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 11 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 13 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 13 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 12 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Țara care a decis să nu mai acorde automat azil tuturor ucrainenilor

Ziare.com acum 7 ore
Norvegia - care nu face parte din Uniunea Europeană (UE) - încetează de îndată să mai acorde azil în mod automat tuturor ucrainenilor, anunţă Guvernul scandinav vineri, o schimbare semnificativă a politicii sale de primire a refugiaţilor, reatează R

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 11 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°