Liderul Partidului Comuniştilor din R.Moldova (PCRM), fostul preşedinte Vladimir Voronin, a declarat sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, că România ar fi fost primită în UE deoarece a acceptat amplasarea a două baze americane pe teritoriul său, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia online.
"România a fost primită în UE pentru că a acceptatdislocarea a două baze militare americane pe teritoriulsău. Ei nu au fost gata de aderare şi nu au întrunitcondiţiile necesare, dar pentru că au acceptat propunerea SUA auajuns în cele din urmă în UE", a declarat Voronin, într-o emisiunela postul de televiziune NIT.
În timpul emisiunii, el a criticat din nou politica Alianţeipentru Integrare Europeană din R. Moldova faţă de România, potrivitpaginii electronice a postului Europa Liberă. Liderul comunist adenunţat declaraţiile preşedintelui României, Traian Băsescu, şiale ministrului român de Externe, Teodor Baconschi, referitoare lalimba vorbită în Republica Moldova, precum şi decizia Bucureştiuluide a nu semna tratatul de frontieră cu Chişinăul.
În opinia lui Voronin, declaraţiile făcute de Traian Băsescudespre o apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană cusprijinul Bucureştiului ar avea ca scop final "împingereaMoldovei spre unirea cu România".
În plus, referindu-se la scoaterea sârmei ghimpate de la Prut,Voronin a spus că în acest fel se urmareşte nu doar"demontarea frontierei cu România, dar şi a hotarului cuNATO", ceea ce este, în opinia sa, inacceptabil deoareceRepublica Moldova este membru al Comunităţii Statelor Independente(CSI), relatează portalul Ştirea Zilei. În acest context, Voronin aspus că PCRM se va plânge la ONU şi UE şi va informa partenerii dinCSI.
"Nu cred că românii fac asta din capul lor, nu cred că Băsescueste un brav marinar care distruge tot în jurul său. Aici este opolitică coordonată şi îndreptată", a coment