Moartea adolescentului român de 15 ani, George Munteanu a suscitat furia unor tineri, români şi italieni, decişi să-şi facă dreptate pe cont propriu. Ei au organizat o "vânătoare de asasini", despre care se crede că sunt tot români, scrie "La Repubblica" şi "Corriere della Sera". Ziarele menţionate susţin că scopul atacului a fost acela de a fura celularul victimei. Pe de altă parte "La Stampa" scrie, azi, într-un editorial, că Torino nu trebuie considerată ca fiind o capitală a violenţei juvenile şi că situaţia din acest oraş nu este cu mult diferită faţă de ceea ce se întâmplă în alte mari oraşe din Italia. Poliţia are un portret robot Agresorul adolescentului român este căutat de poliţie, care au reuşit să realizeze un portret robot, pe de o parte, iar pe de alta şi de amicii adolescentului. "La Repubblica" scrie că probabil adolescenţii detectivi vor fi mai eficienţi, pentru că aceştia ştiu mai bine decât poliţiştii unde să caute, dar şi pentru că au văzut deja, în acţiune, banda acestor ''duri''.
Grupuri de tineri români au venit în locurile frecventate de ''duri'' şi şi-au anunţat cu claritate intenţia de vendetă, scrie "La Repubblica". Poliţiştii, în schimb, speră să găsească urme biologice ale agresorului pe hainele victimei. Suspectul este un tânăr, cu câţiva ani mai mare decât victima. Unii trecători l-au văzut în cursul agresiunii, în parcul public din cartierul via Vibo, după care a dispărut. Solidaritate şi durere
"Pe strada unde a fost comis asasinatul, s-au spus rugăciuni şi s-au pus flori. Prietenii lui, disperaţi, şi-au dat întâlnire în locul unde a fost atacat George Munteanu pentru a-i aduce un ultim omagiu adolescentului. De un stâlp de iluminat au fost legate fulare ale echipelor Juventus şi Dinamo Bucureşti, echipele dragi tânărului", scrie "La Repubblica". Ceva mai încolo, în mijlocul unui rond de flori erau întinse do