Un partener agitat şi aducător de furtuni ca Traian Băsescu nu înteţeşte pâlpâirile democratice de la Chişinău.

Înainte de recenta deplasare spre Chişinău, preşedintele Traian Băsescu a calificat vizita sa oficială ca pe un „proiect de suflet". La fel ca în alte situaţii, dl Băsescu a pornit cu dezinvoltură într-o vizită pregătită în pripă, pândită ca atare de gafe şi plasări istorice improprii, fără marcarea unor ţinte şi mizând aproape exclusiv pe spontaneitatea sa notorie. Nu voi insista pe încurcarea repetată a Cahulului cu Kabulul, pentru că dl Băsescu s-a situat oricum prin această eroare de fixare nu doar geografică departe de maxima sa istorică înregistrată în noiembrie 2008 când, la întoarcerea dintr-o vizită oficială în Siria, a confundat Israelul cu Palestina. Tranşând rapid aşteptatele promisiuni de susţinere a noii puteri de la Chişinău în apropierea de structurile UE, dl Băsescu s-a năpustit mai întâi asupra uneia din cele două teme ipotetic foarte fierbinţi ale vizitei, e vorba de perpetuarea efectelor Tratatului Ribbentrop-Molotov semnat la Moscova în august 1939.

Punctul de vedere al preşedintelui României a fost animat de stări emoţionale contradictorii care l-au condus la viziuni desăvârşit confuze: „Eu nu o să semnez ce a (sic!) semnat Hitler şi Stalin, niciodată! Niciodată nu voi confirma aşezarea frontierei pe Prut - a rămas după cel de-al Doilea Război Mondial, am recunoscut-o (...), dar în niciun caz nu se poate discuta cu mine un acord în care să confirm că frontiera este de aici şi până aici". Nu voi mai reaminti clauzele Tratatului Ribbentrop-Molotov şi nici consecinţele ultimatumului din iunie 1940 care a constrâns România să cedeze o parte din teritoriul său: inclusiv Basarabia de care avea s-o despartă până în zilele noastre frontiera Prutului. Într-un elan atât pro, cât şi contra-unionist, dl Băsescu a condamnat existenţa a c