Poliţiştii italieni au stabilit identitatea a doi suspecţi în cazul asasinării adolescentul George Munteanu, înjunghiat mortal la 30 ianuarie, într-un parc din oraşul italian Torino. Sursa: La stampa Conform cotidianului "Cronaca Qui", care citează surse din poliţie implicate în anchetă, suspecţii au 17 şi respectiv 28 de anişi sunt foarte probabil, din România. În momentul agresiunii, cei doi "erau foarte beţi şi probabil drogaţi", susţin sursele din poliţie citate pe situl "Cronaca Qui" . Deşi nu au dat foarte multe detalii despre anchetă, poliţiştii au afirmat că sunt "la un pas" de prinderea celor doi făptaşi. Ziarul publică şi concluziile necropsiei, din care rezultă că George Munteanu a primit două lovituri de cuţit în zona gâtului, dintre care una i-a atins jugulara, provocând decesul. Medicii legişti au afirmat că rana a fost letală. George Munteanu, un adolescent de origine română în vârstă de 15 ani, a fost înjunghiat mortal, în seara zilei de 30 ianuarie, după o ceartă cu un grup de tineri, într-un parc din Torino. Imediat după atac, băiatul, care încă trăia, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la cel mai apropiat spital, însă a murit înainte să ajungă la camera de gardă, din cauza unei răni profunde la gât. Potrivit declaraţiilor martorilor, băiatul a avut un conflict cu un alt tânăr, care întâi i-a cerut o ţigară, apoi a încercat să-i fure telefonul mobil şi în cele din urmă a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în gât. Ulterior, sute de colegi de şcoală, precum şi locuitori din cartier, au venit cu flori în parcul în care a fost ucis George Munteanu. Echipe constituite spontan de prietenii adolescentului ucis şi de cetăţenii revoltaţi au plecat în căutarea asasinului şi au fost la un pas de a linşa doi tineri care corespundeau descrierii asasinilor.
CITIŢI ŞI:
Tinerii din Torino caută asasinul unui adol