Este deja evident că 2009 a fost un an nefast pentru economia din România. Dar în nici un caz din cauza crizei internaţionale! Aceasta a avut, fără îndoială, o contribuţie, dar cel puţin alte două cauze au cântărit mult mai mult. În primul rând, este vorba de aiurelile şi anomaliile din punct de vedere economic care existau înaintea crizei, cu care România avea să fie nevoită a înfrunta criza şi care erau integral produsul creşterii economice dezarticulante din anii 2004-2008 bazată pe consum din import şi îndatorare externă pentru nimic.

Nota de plată a acestei creşteri economice dezarticulante va fi venit oricum şi, cel mai probabil, încă din 2009, indiferent dacă apărea sau nu criza economică şi financiară internaţională. În al doilea rând, este vorba de politicile economice cu totul şi cu totul neadecvate situaţiei din chiar anul 2009, în frunte cu împrumutul-mamut de la FMI, care a complicat iremediabil lucrurile şi a săpat României o groapă din care nu se va mai ieşi.

Din păcate, o contribuţie în ambele direcţii a avut o instituţie care, pentru că nu apare direct implicată în înfruntările şi aranjamentele politice, este, în general, mai ferită de critici: Banca Naţională.

Banca Naţională a avut o contribuţie majoră la dezarticularea completă a economiei din anii 2004-2008. Cel puţin prin următoarele acţiuni sau inacţiuni! Banca Naţională, unde activează mai mulţi specialişti de notorietate în probleme economice şi monetare, a coborât aproape la pământ, în perioada respectivă, ştacheta avertismentelor la adresa derulărilor economice, deşi aceştia înţelegeau bine dezechilibrele care se acumulau şi pericolele lor.

Avertismentele au fost firave şi cu totul neconvingătoare. Lupta împotriva creditării fără noimă şi complet dezechilibrante a fost mai mult mediatică, nefiind însoţită de măsuri concrete cu adevărat substanţi