Tentaţia omului modern este să amâne procreerea pentru momentul în care este pregătit moral şi financiar, adică după 30 de ani. Organismului nu-i pasă însă de aceste planuri. Sursa: Reuters

La 18 de ani, când începi să-ţi pui viaţa la cale, plănuieşti ca în jur de 25 de ani, vârsta la care te imaginezi deja om matur, să ai partener de viaţă aşa cum îl visezi, casă, maşină la scară şi bani în portofel, plus călătorii în străinătate şi experienţă de viaţă.

Poate şi primul copil. Pe la 25, când ai banii tăi, care ajung de o chirie, mâncare şi mici distracţii, îţi proiectezi aceleaşi vise pentru vârsta de 30 de ani. Iar la 30, oricât de departe ai ajuns, viaţa curge atât de dulce, iar cariera e atât de promiţătoare că parcă ai mai amâna câţiva ani apariţia copilului.

Organismul are însă propriile setări: cu cât te îndepărtezi mai mult de intervalul 25-30 de ani fără să plănuieşti o naştere, cu atât „îl superi” mai tare.

Vârsta şi rezerva de ovocite

Dacă e să judecăm prin prisma celor trei factori (biologic, financiar şi social), 30 de ani este vârsta optimă pentru a face copii: încă nu e târziu pentru organism, cuplul este în curs de maturizare, iar două salarii stabile i-ar putea asigura celui mic cele necesare. După această vârstă, deşi familia prosperă şi este mai stabilă emoţional, organismul femeii intră în regres din punct de vedere al fertilităţii.

O cercetare realizată de Universitatea „St. Andrews” din Marea Bri tanie despre modul în care timpul influenţeză cantitatea de ovule arată că, după 30 de ani, femeii îi mai rămân doar 12% din cele aproximativ două milioane de ovule disponibile iniţial. După 40 de ani, procentul se diminuează până la 3%. Odată cu micşorarea rezervei de ovule şi şansele instalării unei sarcini se reduc.

Acelaşi studiu arată că, până în 25 de ani, f