Senatorii "independenţi" ai lui Gabriel Oprea vor beneficia de toate drepturile pe care le au grupurile partidelor parlamentare: de la birouri, la maşini, secretare şi fonduri de la buget. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Biroul Permanent al Senatului a luat act astăzi de înfiinţare a grupului independenţilor, în urma unui punct de vedere formulat de Comisia juridică. Ca atare, "locotenenţii" lui Oprea vor primi toate resursele financiare şi logistica necesare funcţionării grupului, a precizat chestorul Ioan Chelaru.
Conducerea Senatului a fost sesizată printr-o scrisoare semnată de Anghel Iordănescu, Liviu Câmpanu şi alţi parlamentari independenţi, prin care se solicită "dotarea cu logistică şi alocarea de resurse umane, pentru desfăşurarea activităţii grupului parlamentar mixt".
Juriştii le-au dat undă verde
Comisia juridică a ajuns la concluzia că înfiinţarea grupului respectă reglementările legale. Senatorii jurişti argumentează printr-o decizie a Curţii Constituţionale, verdict prin care este interzisă doar "constituirea unui grup parlamentar care să reprezinte sau să poarte denumirea unui partid, a unei organizaţii, a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, a unei alianţe electorale sau alianţe politice care nu a obţinut mandate de senator în alegeri".
La momentul constituirii acestui grup au existat dispute legate de cutuma şi regulamentul Parlamentului, pe motiv că acestea le interzic celor care "dezertează" din partidele în numele cărora au candidat să formeze un grup politic.
De altfel, formarea acestui grup al "independenţilor" cu acte în regulă reprezintă o premieră în tradiţia parlamentară. Cel care i-a legitimat a fost chiar preşedintele Traian Băsescu, care i-a invitat la consultări pentru formarea guvernului, deşi grupul ca atare nu era recunoscut de conducerea Legislativului