Într-o lume iraţional accelerată şi în curs de nefiltrată globalizare, tendinţa spre superficialitate, spre confuzia valorilor şi pierderea reperelor adevăratei calităţi a creaţiei culturale devine din ce în ce mai evidentă în toate societăţile europene.
Într-un frig nordic, tăios şi clar, am aterizat la Göteborg pe la mijlocul lui decembrie 2009. Al doilea oraş al Suediei ne-a întâmpinat în centrul său cu o paradă stradală colorată şi impresionantă, care marca deschiderea oficială a Sărbătorilor de Crăciun şi care avea să se repete în fiecare dintre cele trei zile petrecute acolo. Dar noi nu venisem pentru bucuriile iernii, ci pentru a dezbate cu colegi din toate ţările europene despre soarta culturii în vremuri de criză, interesante, deci periculoase, vorba unui vechi proverb chinezesc.
Tocmai din cauza crizei nu am fost prezenţi decât 80 dintre cei aproape 150 de membri cât numără în prezent Parlamentul Cultural European (ECP - European Cultural Parliament, în engleză) la aceasta a opta sesiune anuală1. ECP este un fel de ONG european, iniţiat în 2001 de către deputatul Karl-Eric Norrman şi de ministrul Pär Stenbäck, doi euro-politicieni suedezi. Este o reţea internaţională alcătuită din intelectuali culturali de toate felurile, din artişti, jurnalişti, filosofi şi educatori culturali, din manageri culturali instituţionali şi independenţi provenind din toate ţările Europei (nu doar ale Uniunii Europene): toţi de un oarecare renume în ţara lor de origine, ei sunt propuşi pentru ECP de colegi de-ai lor din alte ţări europene, ca o garanţie a unei sporite obiectivităţi şi a unei anume vizibilităţi în cadrul interacţiunilor culturale transnaţionale2. Cum scrie pe site-ul ECP, acesta e un forum de discuţii pentru chestiunile arzătoare legate de cooperarea europeană, de modelul democratic european şi mai ales de rolul culturii şi al ideilor artistice pe