Compania Euro Educational Braşov, furnizor de servicii lingvistice – cursuri de limbi străine, traduceri, servicii de interpretare, a accesat la finele anului trecut fonduri nerambursabile de aproximativ 57.000 de euro pentru achiziţionarea de echipamente pentru traducere simultană utilizate în conferinţe.
Reprezentanţii companiei spun că au achiziţionat echipamentul pentru a putea oferi servicii complete pentru conferinţe, până acum neputându-se asigura decât servicii de interpretare.
Proiectul „Achiziţionare echipament traducere simultană” a fost depus în mai 2008 în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, acesta fiind semnat un an mai târziu.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 97.000 de euro, din care firma a solicitat o finanţare de 57.000 de euro. Compania Euro Educational Braşov, furnizor de servicii lingvistice – cursuri de limbi străine, traduceri, servicii de interpretare, a accesat la finele anului trecut fonduri nerambursabile de aproximativ 57.000 de euro pentru achiziţionarea de echipamente pentru traducere simultană utilizate în conferinţe.
Reprezentanţii companiei spun că au achiziţionat echipamentul pentru a putea oferi servicii complete pentru conferinţe, până acum neputându-se asigura decât servicii de interpretare.
Proiectul „Achiziţionare echipament traducere simultană” a fost depus în mai 2008 în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, acesta fiind semnat un an mai târziu.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 97.000 de euro, din care firma a solicitat o finanţare de 57.000 de euro.