Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea, ca o frecţie la un picior rupt

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 februarie 2010 ·

Astărăstoe: "Dacă nu vor fi vinovaţi, nu vor fi pedepsiţi"

Cazul decesului de la o fractură la picior. Am obţinut poziţia managerului Spitalului Paşcani, dr Costică Pânzariu, şi a preşedintelui Colegiului Medicilor, prof. dr Vasile Astărăstoae, vizavi de cazul petrecut la Paşcani acum trei săptămâni. Concluzia acestora este una din care transpiră nepăsarea vizavi de moartea unui om care avea zile, ca mulţi dintre noi.

Pentru cei care nu ştiu, amintim că un bărbat de 37 de ani, internat la Spitalul Municipal Paşcani cu o fractură la picior, a murit după trei zile, chiar pe masa de operaţie. Soţia, rămasă acum văduvă cu doi copii, cere să se facă dreptate în cazul decesului bărbatului său, care, spune ea, s-a chinuit cu dureri trei zile, timp în care nimeni nu i-a întins o mână de ajutor, deşi a dat bani medicilor. Am vorbit cu preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr Vasile Astărăstoae, şi cu managerul Spitalului din Paşcani, Costică Pânzariu, pentru a lua o poziţie din partea lor vizavi de această situaţie. Cazul a ajuns acum şi în atenţia Colegiului Medicilor Iaşi, după ce o anchetă internă s-a desfăşurat la Spitalul Municipal Paşcani şi s-a soldat cu desfacerea contractului de muncă al medicului curant Gheorghe Iosub şi cu suspendarea pentru două luni a medicului Corneliu Mihăilescu (şeful secţiei Chirurgie ­ n.r.). De asemenea, au mai fost sancţionate două infirmiere (Georgeta Bardan şi Lenuţa Miron), care au fost mutate disciplinar, şi o asistentă medicală, Marieta Filoti, care timp de trei luni va primi salariul diminuat cu 10%.

"EXISTĂ ŞI MORŢI NEAŞTEPTATE!"

Iată ce ne-a spus prof. dr Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, rectorul UMF "Gr.T. Popa" Iaşi.

"Colegiul Medicilor s-a autosesizat şi va începe o anchetă disciplinară şi, în urma acesteia, va decide dacă s-a înc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Meciul România - Ucraina: Portarul ucrainean Lunin le-a prezentat scuze coechipierilor după greşeala care a dus la golul lui Stanciu

News.ro acum 7 ore
Portarul ucrainean Andriy Lunin, care a greşit la faza premergătoare golului marcat de Nicolae Stanciu la meciul Ucrainei cu România, scor 0-3, a declarat că le-a prezentat scuze colegilor săi, relatează AFP. "Prima mea greşeală a schimbat cursul me

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 12 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 9 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 9 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 9 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Mai multe grădinițe din Botoșani vor funcționa pe perioada vacanței de vară. Vezi care și programul!

Botosani News acum o ora
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani vine în sprijinul părinților din județul Botoșani organizând, în perioada vacanței de vară, activități educative în grădinițe. Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități educative, desfășu

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°