Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful de cabinet al lui Nicusor Constantinescu divorteaza

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 3 februarie 2010 ·

Amuraş Tănase, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa se desparte de soţie.

Potrivit portalului instanţelor, CJC-istul a înaintat, în calitate de reclamant, dosarul având număr unic 39432/212/2009, înregistrat pe 10 decembrie 2009. Primul termen al procesului de divorţ între Amuraş şi Gabriela Ramona Tănase va avea loc pe 12 februarie. Şeful de cabinet al lui Constantinescu nu va avea mare bătăi de cap cu partajul, dacă e să ne luăm după declaraţia sa de avere, postată pe site-ul instituţiei la care munceşte. Aşadar, Amuraş nu deţine casă, terenuri, maşini sau alte bunuri de valoare, iar actul declarativ ne prezintă numai salariul încasat: 31.411 de lei pe an. Declaraţia de interese spune că şeful de cabinet al lui Constantinescu deţine 50% din părţile sociale ale SC Street Steel SRL. Încercările de a-l contacta telefonic pe Amuraş Tănase au fost sortite eşecului, în ciuda faptului că am încercat atât pe numărul de fix, de la Consiliul Judeţean, cât şi pe mobil. Dar, omul fiind ocupat, a stat numai în şedinţe. Amuraş Tănase, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa se desparte de soţie.

Potrivit portalului instanţelor, CJC-istul a înaintat, în calitate de reclamant, dosarul având număr unic 39432/212/2009, înregistrat pe 10 decembrie 2009. Primul termen al procesului de divorţ între Amuraş şi Gabriela Ramona Tănase va avea loc pe 12 februarie. Şeful de cabinet al lui Constantinescu nu va avea mare bătăi de cap cu partajul, dacă e să ne luăm după declaraţia sa de avere, postată pe site-ul instituţiei la care munceşte. Aşadar, Amuraş nu deţine casă, terenuri, maşini sau alte bunuri de valoare, iar actul declarativ ne prezintă numai salariul încasat: 31.411 de lei pe an. Declaraţia de interese spune că şeful de cabinet al lui Constantinescu deţine 50% din părţile sociale ale SC Street Steel SRL. Încercările d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 40 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum o ora
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum o ora
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Claudio Graziano, fost şef al Comitetului Militar al UE, găsit mort, acasă. Alături, un pistol și un bilet de adio

Adevarul acum o ora
Claudio Graziano, preşedintele grupului italian Fincantieri, cea mai importantă companie de construcţie de nave în Europa, fost şef al Comitetului Militar al UE și ex-comandat al Forţei Naţiunilor Unite în Liban, a fost găsit mort, potrivit autorită

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum o ora
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Cel puţin 11 migranţi morţi şi alte zeci daţi dispăruţi în două naufragii în largul Italiei

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte zeci au fost alte dispărute în naufragiile a două ambarcaţiuni cu migranţi, la Marea Mediterană, în largul coastei Italiei, una venind din Turcia, iar acealaltă din Africa de Nord, anunţă luni un ONG, Garda d

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

22°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

20°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°