Vâlceanca va fi prima româncă din istorie care va participa în proba de skeleton la Olimpiada de iarnă. Fostă campioană naţională la atletism, micuţa sportivă adoră adrenalina şi filmele horror.
Elevă în clasa a 12-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea, Marinela Mazilu încearcă să ducă o viaţă normală în afara orelor de antrenament. A început sportul cu jodo, după care a trecut la atletism, urmând în cele din urmă să aleagă skeleton-ul, pe care îl practică de doi ani. „La început nici nu ştiam cu ce se mănâncă acest sport, dar am zis să-l încerc, pentru că nu am nimic de pierdut. Acum îmi place foarte mult, am muncit din greu şi nu l-aş mai înlocui cu alt sport", spune Marinela.
Din deplasările în străinătate se întoarce de fiecare dată cu magneţi de frigider pentru colegi, mulţumindu-se pentru ea doar cu câte o mascotă de la competiţiile la care participă. Chiar dacă petrece destul de mult timp în afara ţării, Marinela este de părere că tot mai frumos este în Râmnicu Vâlcea, unde îi place să stea cu familia şi prietenii. Nu are niciun idol în sport şi, cu entuziasmul specific vârstei, afirmă că nu este intimidată de experienţa adversarelor. „Nu văd de ce să plec cu ideea că nu pot fi mai bună decât toate celelalte fete. Voi avea emoţii poate doar la ceremonia de deschidere, va fi un moment special şi mi-am luat aparat foto pentru asta!", spune skeletonista.
Este mezina delegaţiei României
Marinela merge rar în discotecă şi are o pasiune inedită. „Unul dintre hobby-urile mele e să mă uit la filme horror. Nu mă sperie cu nimic, parcă ştiu ce urmează în orice clipă", mărturiseşte sportiva, care este pasionată şi de adrenalina oferită de motociclete.
Campioană naţională de junioare şi la atletism, Marinela Mazilu este mezina delegaţiei României la JO de iarnă şi cea mai tânără participantă din concursul ol