Dupa ce a lansat si a crescut compania de cercetare de piata GfK in perioada 1992-2005, Cosmin Alexandru paraseste zona consultantei individuale lansand pe piata o noua companie, B&P Brandivia, in parteneriat cu Robert Braun, fondatorul companiei Braun & Partners, cu sediul in Ungaria. Despre planurile celor doi parteneri, intr-un interviu acordat Wall-Street.
Wall-Street: Cum ati inceput parteneriatul?
Robert Braun: Am decis, parte a unei strategii de trei ani, sa crestem in regiune – ceea ce pentru inceput inseamna trei tari, Romania, Bulgaria si Polonia. Am stabilit ca vehiculul nostru pentru a intra pe aceste piete va fi CSR-ul. In Ungaria, unde este baza noastra, operam in patru discipline: CSR, branding, managementul reputatiei si public affairs. Ne-am dat seama ca pentru cele mai multe dintre aceste piete CSR-ul reprezinta o noutate, un diferentiator.
La inceputul lui 2009 am fondat Braun & Partners Romania. Am inceput ca si consultanti in CSR. Unul dintre primii nostri clienti a fost Petrom. La un training organizat de Cosmin, ne-am cunoscut. Dupa aceea, cand am venit in tara, am baut o cafea si se pare ca ne-am inteles bine. Pentru mine a fost foarte important sa gasesc un partener de business in care sa am incredere ca persoana si cu care sa impart credinte, idei, cunostinte si experiente.
Wall-Street: Deci operati in paralel Braun & Partners Romania, cu activitati in CSR.
Robert Braun: Da si nu. Parte din intelegere a fost ca va fi o tranzactie in doua transe: am cumparat 49% din compania lui Cosmin, Brandivia, care a devenit B&P Brandivia. Urmeaza o periada de “racire”, cum i se spune in business, de sase luni, dupa care vom fuziona cele doua companii. Noua entitate va reuni Braun & Partners Romania, cu activitati de CSR, si B&P Brandivia, compania de branding si managementul reputatiei. Practic, toata oferta noastra