Fac parte din acelaşi partid, fumează trabuc, au câte un singur băiat, iar copiii lor le poartă atât numele, cât şi prenumele - asemănările între Radu Mazăre şi Bogdan Udroiu
Primarul Constanţei, Radu Mazăre pare a nu fi... unic. Ziarul Argeşul notează că şeful administraţiei publice locale constănţene are un geamăn în oraşul Mioveni. Ba chiar, sosia este consilier local şi membru al Partidului Social Democrat. Aşadar, cei doi au şi aceeaşi orientare politică.
Însă, credinţele doctrinare nu sunt singurele legături dintre Radu Mazăre şi sosia sa, Bogdan Udroiu. Ziarul Argeşul spune că Mazăre de Mioveni este profesor, a fost inspector şcolar general adjunct şi că este născut în Constanţa. Aici nu se potriveşte cu edilul Constanţei, care a văzut lumina zilei în Bucureşti. Însă, până şi traiectoria politică se aseamănă. Bogdan Udroiu a fost membru al PD-L, pe listele căruia a fost ales consilier local, apoi a trecut în barca PSD-ului, asemenea lui Mazăre care, în primii săi ani în politică a fost membru al Partidului Democrat. Cotidianul Argeşul mai spune că Bogdan Udroiu a venit pe lume la 3 iunie 1979, a absolvit liceul pedagogic din Câmpulung şi a început cariera didactică la Şcoala Liviu Rebreanu din Mioveni, ca învăţător. Apoi a continuat ca profesor psiholog, fiind detaşat la Şcoala George Topârceanu din Mioveni. A ajuns apoi la catedra Şcolii Valea Mânăstirii din Ţiţeşti unde i-a învăţat carte pe elevii de etnie rromă. Radu Mazăre este cu 11 ani mai în vârstă decât sosia sa constănţeano-argeşeană şi are o viaţă mult mai... mondenă. Însă, potrivit ziarului Argeşul, cei doi PSD-işti mai au un punct comun: eleganţa. Mazăre este un mare iubitor de sporturi extreme, sosia nici măcar nu ştie să înoate şi nu a mers niciodată cu iahtul. Însă, cei doi „gemeni" au un sport preferat... la comun: politica. Ziarul Argeşul mai notează că între cei doi bărbaţi care s