Universitatea Craiova a terminat joi la egalitate, 1-1, cu formaţia ucraineană Zoria Lugansk, într-un meci amical de fotbal jucat în stagiul de pregătire din Antalya.
Golul Universităţii a fost marcat de Florin Costea (30), formaţia ucraineană egalând în min. 75.
Antrenorul olandez Mark Wotte a folosit echipa: S. Lung jr - Bărboianu (eliminat în min. 28 şi înlocuit cu V. Bădoi), V. Găman, R. Barbu, Bălace (Buşu, 46) - Prepeliţă, Paunovic (I. Popescu, 35), Trică (Firţulescu, 46), Gângioveanu (Al. Piţurcă, 71) - Dina (J. Nicolae, 55), Fl. Costea (M. Costea, 56).
Universitatea va juca sâmbătă ultimul meci al acestui stagiu, cu Spartak Nalcik (Rusia).