Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2009, acciza la tutun a adus la buget 5,09 miliarde de lei

Publicat in Adevarul, joi 4 februarie 2010 ·

Veniturile bugetare din acciza pe tutun s-au ridicat la 5,09 miliarde de lei anul trecut, adică 1,25 miliarde de euro, potrivit lui Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), citat de Mediafax.

În 2009, acciza la tutun a adus la buget 5,09 miliarde de lei, cu 31% mai mult faţă de nivelul obţinut în 2008, adică 3,87 miliarde de lei.

Veniturile la buget obţinute din acciza la tutun vor urca şi în acest an, în special ca urmare a majorării cotelor de impunere de la 1 ianuarie, dar şi a creşterii cursului de schimb. „Singura metodă prin care cred că ar putea scădea veniturile din acciza la tutun în acest an este dacă foarte mulţi oameni se lasă de fumat. Dar nu sunt îngrijorat în această privinţă pentru că, astfel, am câştiga teren pe segmentul de sănătate‟, a spus Sorin Blejnar, preşedintele ANAF.

În ceea ce priveşte o contrabanda cu ţigarete, Blejnar a precizat că instituţia va monitoriza cu prioritare locaţiile cu risc fiscal ridicat unde se comercializează ţigarete, prin intensificarea acţiunilor de control ale Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Fumăm ţigări mai scumpe şi în 2010

De la 1 ianuarie 2010, acciza la ţigarete a urcat de la 64 euro la 74 de euro. Preţul celor mai bine vândute sortimente a atins 10 lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 50% faţă de începutul anului trecut. Comparativ cu începutul lui 2009, acciza la ţigări este mai mare cu 48%, la care se adaugă o creştere cu 14% din cursul de schimb utilizat.

Accizele la tutun au crescut în 2009 cu 14 euro, în două tranşe de câte 7 euro, aplicate în luna aprilie şi septembrie, de la 50 de euro pe mia de ţigarete la 64 de euro pe mia de ţigarete. Majoararea de 28% accizelor s-a tradus într-o creştere a preţului cu 33% pe parcursului lui 2009, de la 6,6 - 6,7 lei/ pachet, la 8,8 lei/pachet.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum o ora
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 3 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum o ora
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 2 ore
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Peste 50°C la Roma, înregistrate într-o filmare Greenpeace Italia cu o cameră termică cu infraroşu. Incendiu de pădure în sud-estul Romei

News.ro acum 2 ore
Greenpeace Italia a difuzat imagini filmate cu o cameră termică cu infraroşu, la Roma, care a înregistrat o temperatură de peste 50°C, în contextul în care Italia este afectată de anticiclonul african ”Minos”, care provoacă un val de căldură cu temp

Tricolorii la Euro 2024: TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt pentru suporterii care vor să fie alături de naţională la ultimul meci din grupe

News.ro acum 43 minute
TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt, săptămâna viitoare, pentru suporterii care vor să fie alături de tricolori la ultimul meci din grupele Euro 2024. În contextul în care, în data de 26 Iunie, pe stadionul din Fr

Ministerul de Finanţe: Preţul poliţelor de asigurare obligatorie rămâne plafonat până la 30 septembrie

News.ro acum o ora
Preţul poliţelor de asigurare obligatorie RCA rămâne plafonat până la 30 septembrie, în urma unei decizii luate, vineri, de Guvern, la propunerea Ministerului de Finanţe. ”La propunerea MF, Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septe

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 8 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°