Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mingicari şi vitezişti, nu genii

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 4 februarie 2010 · ·

Specialiştii spun că geniile poartă număr mic la ghete. Stoichiţă n-are genii în lot, dar un studiu spune însă că jucătorii foarte tehnici au maximum 43, iar media Stelei e de 42,5

Mărimea contează şi în fotbal. Se spune că marii jucători ai lumii au purtat numere mici la picior, exemple fiind Maradona (38), Messi (39) şi Hagi (39), sau că n-au avut mai mult de 44. Steaua n-are genii în lot, însă vestea bună pentru Stoichiţă e că "piciorul" echipei e de calitate, media celor din lot fiind 42,5.

Fotbaliştii tehnici care se apropie cel mai mult de mărimea purtată de Hagi sînt Andrei Ionescu şi Cristi Tănase. Primul are măsura 40 şi e şi stîngaci, ca "Regele", iar piteşteanul are 41,5 şi e jucător de ambele picioare. Fraţii Karamian intră şi ei în aceeaşi categorie. "Eu am 41, la fel ca fratele meu", a spus Arman ieri.

La polul opus, Jelev şi Tătăruşanu sînt cei care joacă "pe picior mare", avînd 45 la gheată. Neamţul Gunter Netzer, considerat unul dintre cei mai mari mijlocaşi din istorie, purta 45 la un picior şi 47 la celălalt! Kapetanos, golgeterul echipei, are acelaşi număr ca fostul mare star al lui AC Milan, Ruud Gullit: 44,5.

39 e cea mai mică mărime purtată de vreun jucător al Stelei, ea aparţinîndu-i lui Petre Marin, cel mai scund fotbalist din lot, el măsurînd doar 1,69 metri

37 e cea mai mică mărime purtată la gheată de un jucător care a evoluat vreodată în Divizia A în ultimii ani, e vorba de brazilianul Elton, care măsura în înălţime doar 1,56 metri

50 e cea mai mare mărime purtată la gheată de un fotbalist în ultimii ani în Europa, e vorba de atacantul ceh Jan Koller, care avea 2,02 metri înălţime şi 99 de kilograme

"Piciorul uman e superlucrare de inginerie şi o operă de artă"

Leonardo da Vinci

10 kilometri aleargă în medie un fotbalist în timpul unu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 3 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Prognoza meteo București: Capitala se topește de căldură în acest weekend

Wall-Street.ro acum o ora
Meteorologii de la Admininstrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis o prognoza specială pentru București, în weekendul 22-23 iunie. Locuitorii Capitalei nu scapă de vreme caniculară, cu temperaturi, dar și cu vânt care va sufla slab până la mo

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România înfruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 12 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Moșii de vară. Semnificația religioasă a sărbătorii

Ziua Constanta acum 2 ore
Sambata, 22 iunie 2024, facem pomenire pentru toti cei adormiti din neamul nostru. Aceasta sambata este cunoscuta si sub numele de Mosii de vara. Sambata este ziua consacrata pomenirii mortilor, in afara celor in care randuiala tipiconala nu prevede

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

28°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

32°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°