Autorităţile şi ONG-urile vin cu soluţii care mai de care pentru a rezolva problema celor 100.000 de câini fără stăpân din Bucureşti, nu au însă şi variantele de finanţare necesare. Sursa: Arhiva EVZ
Deşi cadrul legal există de la începutul lui 2008, anul trecut au fost eutanasiaţi 87 de câini bolnavi strânşi de pe străzile Capitalei. Foarte puţini, susţine prefectul Mihail Atănăsoaei, dacă e să ne raportăm la totalul de 100.000 de patrupede fără stăpân din cel mai mare oraş al ţării. O cifră care l-a făcut ieri pe senatorul Iulian Urban să exclame: „N-ar încăpea în Casa Poporului!”.
Sterilizarea - măsura aplicată în prezent - rezolvă doar parţial problema, mai spune prefectul Atănăsoaei. De cealaltă parte însă, organizaţiile nonguvernamentale din domeniu susţin că măsura eutanasierii este inumană şi nu este agreată de legislaţia europeană.
Atenţia autorităţilor ar trebui să se concentreze asupra sterilizării şi controlului abandonului, mai susţin reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor. În acelaşi timp, aceştia consideră că adăposturile trebuie folosite doar ca soluţii tem porare, pentru că reprezintă, în multe cazuri, surse de îmbolnăvire.
Din aprinsa dezbatere par să lipsească, deocamdată, soluţiile concrete legate de finanţare: în discuţia de ieri, de exemplu, senatorii au ignorat faptul că proiectul de lege nu men ţionează nimic despre sursele de finanţare pentru Poliţia Animalelor sau pentru sterilizarea patrupedelor.
PREOCUPĂRI LA VÂRF
Senatul o dă în filosofie: „Dar ce este câinele?”
Anca Simina
Clarice Dinu
Problema câinilor comunitari a stârnit ieri, în plenul Senatului, dezbateri la limita ridicolului. De la o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea Poliţiei Animalelor, rămasă oricum în aer deocamdată, senatorii au ajuns să filos