Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BUENOS AIRES QUERIDO. Sub semnul unei clase

Publicat in Observator Cultural, joi 4 februarie 2010 ·

Apa se prelinge pe troturar, amorţind în frigul dimineţii. Furtunul întins în faţa blocului se unduieşte preţ de cîţiva metri, suportînd tumultul în creştere al oraşului. În uniforma de un bej monoton, portarul ridică furtunul şi face cîţiva paşi pe trotuar, salutîndu-i cordial pe locatarii blocului şi pe vecinii care ies grăbiţi pe stradă. Pe lungul fir al unei istorii scurte, existenţa portarului în societatea argentiniană satisface nevoi tehnice şi capricii burgheze, deopotrivă. Argentina este ţara sud-americană cu cea mai puternică tradiţie a clasei mijlocii. Astăzi, dacă există o realitate greu de definit, dar imposibil de eschivat, aceasta este legată de conceptul de clasă mijlocie. Un elev de liceu, un şofer de taxi sau un artist pot oricînd discuta, cu informaţii corecte, despre ce înseamnă acest concept, deşi de-a lungul ultimelor decenii, marcate de crize economice, această identitate s-a întrupat mai degrabă ca o conştiinţă nebuloasă decît ca o marcă exact delimitată, cunoscînd avataruri di-verse în funcţie de regim şi de tendinţe sociale. Pregeneza şi geneza acestei clase nu sînt însă greu de identificat. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenea evident că ţara nu cunoştea discrepanţe sociale atît de abrupte precum vecinii ei, iar apariţia peronismului, în anii ’40, stabilea fundamentul clasei mijlocii, care se afirma în replică la măsurile socialiste aplicate de preşedintele Juan Domingo Perón. În acel moment, apărea schisma între clasa muncitoare, susţinătoare a unui regim care îi ameliorase radical situaţia, şi o clasă educată, critică faţă de cea dintîi. Un grup foarte probabil ofensat de unul dintre „Cele 20 de adevăruri peroniste“ (matricea ideologică a peronismului, citită de Perón într-un faimos discurs la Casa Rosada): „Nu există pentru peronism decît o singură clasă de oameni: clasa celor care muncesc“. Prin definiţie, clasa mi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 2 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 9 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 6 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 11 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 6 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 5 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 5 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°