Echipa României a învins, joi, cu scorul de 2-1, reprezentativa Croaţiei, în Grupa I a zonei Euro-africane a competiţiei feminine de tenis pe echipe Fed Cup, mini-turneu care are loc în Portugalia, la Jamor, în apropiere de Lisabona.
Simona Halep a câştigat primul meci de simplu, în trei seturi, cu 7-6 (5), 1-6, 7-6 (2), în faţa croatei Ajla Tomljanovic. Apoi Alexandra Dulgheru a cedat în două seturi în faţa Petrei Martici cu scorul de 3-6, 4-6. La fel ca şi în întâlnirea de ieri cu Elveţia meciul de dublu a fost decisiv. Alexandra Dulgheru şi-a luat revanşa pentru înfrângerea din partida de simplu şi alături de Simona Halep au învins cuplul Petra Martici/Ajla Tomljanovici cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4
În celălalt meci al grupei, Elveţia a obţinut deja victoria în faţa Portugaliei, câştigând ambele meciuri de simplu.
Clasamentul Grupei I:
1. Elveţia 2 victorii 0 înfrângeri;
2. România 1 victorie 1 înfrângere;
3. Croaţia 1 victorie 1 înfrângere;
4. Portugalia 0 victorii 1 înfrângere.
Învingătoarele celor patru grupe vor disputa partidele de calificare în barajul pentru Grupa a II-a Mondială.