Direcţia Comunicare
05.02.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 armonizează legislaţia în domeniul apelor
Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, 5 februarie 2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, iniţiată de Ministerul Mediului şi Pădurilor. Ordonanţa adoptată astăzi îmbunătăţeşte şi consolidează cadrul legislativ din domeniul apelor, reprezentând în acelaşi timp o măsură pentru soluţionarea procedurii de infrigement declanşată de Comisia Europeană împotriva României.
Acest act normativ transpune în totalitate prevederile Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2000/60/CE privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, şi prevederile Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2007/60/CE privind evaluarea şi gestionarea riscurilor la inundaţii.
Prin acestă ordonanţă s-au armonizat unele trimiteri la actele legislative naţionale care transpun legislaţia comunitară în domeniul epurării apelor uzate, protecţiei apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniti din surse agricole, descărcării anumitor substanţe periculoase în mediul acvatic, dar şi a prevenirii şi controlului integrat al poluării.
De asemenea, actul normativ introduce clarificări care vizează reglementarea unor acţiuni în cadrul programelor de măsuri din planurile de management la nivel bazinului hidrografic privind prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafaţă, reducerea poluării cu substanţe prioritar periculoase, prevenirea şi limitarea evacuării poluanţilor în apele subterane şi prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de ape subterană, precum şi măsuri pentru inversarea tendinţei semnificative şi susţinute de creştere