Naţionala României va evolua de acum înainte în roşu complet, culoare în care s-a pierdut sfertul de finală cu Suedia de la CM din 1994. Noul sponsor principal al primei reprezentative, Ursus, n-a agreat folosirea în continuare a culorii galbene, asociată des cu Bergenbier.
„Fii în galben!", sloganul cu care tricolorii se mobilizau înaintea marilor meciuri, va deveni istorie începând de la meciul cu Israel, din 3 martie.
Naţionala va evolua în preliminariile Campionatului European din 2012 într-un echipament roşu complet, de o nuanţă asemănătoare cu cea aflată pe tricourile actualei campioane a Europei, Spania. Deşi lansarea oficială va fi făcută cu puţin timp înaintea partidei cu Israel, primele poze cu noile tricouri de joc au invadat deja internetul.
„Într-adevăr, noul echipament al primei reprezentative va fi unul roşu complet", ne-a confirmat ieri directorul sportiv al Federaţiei Române de Fotbal, Daniel Prodan.
Aşa va arăta noul tricou al echipei naţionale
Dorinţa noului sponsor principal al primei reprezentative, Ursus, de a face uitat galbenul făcut celebru de Gică Hagi în timpul Campionatului Mondial din Statele Unite a cântărit decisiv în hotărârea luată de conducerea FRF. Motivul? Galbenul a fost culoarea care a legat brandul Bergenbier de echipa naţională, mai ales după ce fostul sponsor principal din perioada 1999-2009 a lansat campania „Fii alături de naţională! Fii în galben!".
Singura problemă a echipamentului roşu ţine de superstiţie. „Generaţia de Aur" n-a mai agreat această culoare după meciul pierdut în faţa Suediei la CM 1994 şi egalul cu Tunisia de la CM 1998. Totuşi, prima reprezentativă a obţinut şi rezultate bune în roşu, elocvente în acest sens fiind egalul cu Anglia de pe Wembley, din 1985, respectiv victoria cu Uniunea Sovietică de la CM 1990.
Culorile naţionalei
1922 - 1955: tricou roşu