Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazare nu mai are capu' la cutie

Publicat in Ziua Constanta, vineri 5 februarie 2010 ·

Nu mai departe de luna decembrie a lui 2009, Radu Mazăre ne anunţa dramatic, că se va retrage din viaţa publică şi va băga „capu' la cutie".

O lună mai târziu, în ianuarie, în ziua întoarcerii domniei sale, primarul Constanţei, Radu cel Ma(ză)re, scriam că nu mă încred în declaraţiile sale belicoase grăite parcă anume să atragă atenţia, aidoma virginei care ţipă în gura mare că nu are nevoie de bărbat, iar în singurătatea iatacului său tânjeşte după unul. Oricum, clar este că acum, în februarie, la două luni după grăirea-i, Mazăre a scos capu' de la cutie mai abitir ca înainte. În stilu-i caracteristic, edilul Constanţei, când se simte atacat se dă în stambă. Prima dată a ieşit în public pe 2010 odată cu venirea DNA-ului la primărie. Îmbrăcat în kaki, proaspăt întors din Brazilia, Mazăre de Constanţa/Prelungirea Ghencea s-a plâns pentru prima dată-n an că este hărţuit de „dulăii" lui Băsescu. Vreo două săptămâni a dispărut din nou, toată lumea crezând că a plecat din nou, ca păsările călătoare, în ţările calde. Numai că norocul nu a fost de partea sa. Nici în Deltă nu s-a plimbat, aşa cum se auzise prin mediile centrale. Sau cel puţin aşa susţine... că nu îi place Delta iarna nici în ruptul capului. În schimb, odată cu cel de-al doilea „asalt" al anchetatorilor asupra „fortăreţei" Mazăre, iată că promisiunea că-şi va ţine capu' la cutie a fost încălcată. În stilu-i măreţ. A făcut conferinţă de presă, şi-a spus noul slogan - „sport, fete şi anchete" - a declarat că s-ar putea să candideze la şefia PSD-ului (chiar dacă nimeni nu l-a luat în calcul pentru această poziţie) şi ne-a povestit cum, din cauza asalturilor inamice nu şi-a mai schimbat uniforma kaki şi că, din nefericire pentru el, costumele colorate i se prăfuiesc în şifonier. Zis şi făcut! Pentru a înlătura orice urmă de nefericire vestimentară, Mazăre s-a gândit cum să facă să-şi poarte hainele fancy. A

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 43 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum o ora
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°