Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa printre talibani: "Locul unei femei este fie acasă, fie în mormânt"

Publicat in Adevarul, vineri 5 februarie 2010 ·

"Propria mea familie a vrut să mă transforme într-un atentator sinucigaş. Fratele meu spunea că locul unei femei este fie acasă, fie în mormânt", povesteşte micuţa Meena, în vârstă de 13 ani, despre viaţa într-o familie de talibani, scrie BBC.

"Fratele meu, care considera că toţi ceri care vor să studieze sunt prieteni ai Americii, obişnuia să-mi spună: Dacă părăseşti casa îţi voi tăia capul şi ţi-l voi aşeza pe piept", poveşteşte Meena despre teroarea trăită alături de o familie fanatică.

Meena şi-a dorit să fie doctor şi să-i ajute pe cei săraci. "Am vrut atât de mult să fiu medic încât o dată m-am visat în sptal şi lucrând ca medic", a declarat micuţa.

Cu luptătorii talibani a fost obişnuiţă de mică. "Conducătorii talibani obişnuiau să vină la noi. Era un buncăr sub pământ, lângă casa noastră. Era făcut din ciment pur şi era folosit de talibani pentru a antrena atentatori sinucigaşi. Majoritatea celor care îi treceau pragul erau copii de vârsta mea sau chiar mai mici", a declarat fetiţa.

Nimeni nu se îndoieşte că micuţa Meena spune adevărul şi că a trăi o adevărată poveste de groază. Copiii sunt adesea folosiţi pe post de scut uman sau de "bombă umană" de către insurgenţii talibani.

Bătăile au început când a refuzat că devină un "erou al Jihadului"

"Când am refuzat să devin şi eu un terorist au început bătăile. Mă băteau non stop. Am făcut totul, mai puţin să mă ucidă", mărturiseşte fetiţa.

Copila le-a povestit autorităţilor că una dintre surorile ei, Nahida, a fost folosită în atacurile teroriste ale talibanilor. "Mi-au spus că o să-mi dea un fel de medicament care o să mă facă să mâ îndrept spre moarte zâmbind. Mi-a fost atât de frică încât am început să îmi pregătesc singură mâncarea şi ceiul", povesteşte Meena.

Povestea Nahidei

Nahida, sora Meenei, a fost unul dintre copiii folosiţi în atacuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 22 minute
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum 55 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum o ora
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum 22 minute
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum o ora
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum 41 minute
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum o ora
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°