„Marius copilu’ străzii”, cum este cunoscut Emil, a fost lăsat în gară de mama sa când avea opt ani şi a locuit acolo timp de 11 ani.

PROFIL

Născut. 21 decembrie 1982, Timişoara

Educaţie. A învăţat să citească din Biblie

Familie. Căsătorit

Povestea lui Emil pare desprinsă dintr-un film cu final fericit. Drama tânărului a început în copilărie, când mama lui l-a abandonat în Gara de Nord din Timişoara. „Stăteam în Cernăteaz şi aveam 11 fraţi. Mama mi-a spus că mergem la un suc şi o prăjitură la gară, dar m-a lăsat acolo”, îşi aminteşte tânărul. Cineva l-a găsit şi l-a dus la poliţie.

Domiciliu stabil pe calorifer

Poveştile cu poliţiştii-băieţi răi nu s-au confirmat pentru Emil. „Mă aşteptam să mă bată, dar mi-au dat de mâncare o felie de pâine cu salam”, mai spune tânărul. Din gara de la Timişoara, Emil a „bătut” trenurile ajutând oamenii la bagaje şi cerşind câte un leu. „Am început să mă car cu trenurile. Din 1990 până în 1991 am stat în gara din Timişoara. În ’92 m-am oprit în Caransebeş, unde dormeam în sala de aşteptare şi ajutam la bagaje”, mai povesteşte Emil.

Pentru că era harnic şi o ajuta pe femeia de serviciu din gara Caransebeş, aceasta l-a dus la Lugoj, dar nu l-a putut ajuta foarte mult, iar Emil a ajuns în ce-a de-a treia gară. „Poliţiştii m-au urcat în tren să plec de acolo, dar am coborât pe cealaltă parte şi acolo am rămas”, îşi mai aminteşte tânărul.

Pentru că nu avea acte şi nici nu ştia cum îl cheamă, băiatul spunea la toată lumea care îl întreba că îl cheamă Marius. De aici a ajuns cunoscut în tot oraşul ca „Marius copilu’ străzii”. Lugojenii l-au simpatizat pe „Marius” şi l-au ajutat cu ce au putut, dar casa tot în gară i-a rămas. Chiar dacă avea bucurie în suflet mai tot timpul, tânărul a avut şi momente de cădere. „Aveam depresii foarte mari. Vara era simplu, dar cum dădea fri