Ionuț Chiva (n. ’78) a scris romanul “69”, (la care a lucrat 4 ani), publicat în 2004, la Polirom, cu o prefață de Mircea Martin. A lucrat într-o vreme ca jurnalist, în prezent e traducător pentru Polirom și locuiește în Luxemburg. Ce mai scrie Chiva, cînd mai scrie, aici. Are o adecvare și o luciditate în folosirea limbii române (și nu numai ) în orice amărît de comentariu postează pe net (nu mai vorbesc de literatură), rare & delectabile. L-am provocat la acest interviu, despre viață , tocmai pentru a-mi oferi prilejul de a mai citi ceva de Chiva. Mi-a răspuns cu supra de măsură.
Cum e România din Luxemburg?
E foarte greu să vorbești despre asta fără să faci faze gramo. Cînd eram la ziar am vorbit odată cu Mihai Mihalcea despre București și, la fel, se ferea să înceapă cu mizeria-lipsa-de-educație etc. și pînă la urmă singurul reproș pe care l-a făcut Bucureștiului era că pe scara rulantă oamenii care stau nu înțeleg să stea pe o singură parte pentru a lăsa celorlalți libertate de mișcare.
Deci pe scurt: nu doar din Luxemburg, ci și din România, dacă ai cît de cît capacitate de proiecție, România pare un film de Kusturica – deci un film foarte prost, cu care nu poți rezona în nici un fel și față de care ai mereu o senzație de jenă, de penibil.
Cum e Luxemburg din România cînd vizitezi?
Nu știu exact cum e cînd vii în vizită pentru că atunci cînd am venit știam că o să stau mai mult timp, așa că n-am avut reflexul de om venit în vizită. Bănuiesc că e plictisitor, într-o săptămînă ai cam terminat cu el. Orașul e împărțit în două, partea de jos (care bănuiesc că seamănă cu orașele mai vechi din Ardeal și unde sînt barurile și distracția) și partea de sus, nouă, cu clădirile de birouri și instituțiile care țin de U.E. – partea asta e mai melancolică pentru că e mult mai rece, foarte pustie, turnurile sînt răsfirate, între ele sînt cîmpuri