Lance Armstrong, Steffi Graf şi Andre Agassi, Prinţesa Lalla Salma, Barbara Bush, Franz Beckenbauer... Personalităţi care şi-au adăugat la numele lor binecunoscute pe cel de ambasador al Uniunii Internaţionale Contra Cancerului (UICC), cu sediul la Geneva.
Ciclist de excepţie, Lance Armstrong părea de neînvins. Avea 25 de ani când a căzut asupra lui, ca un bloc de gheaţă, necruţătorul diagnostic: cancer extins la organe vitale. Lance Armstrong a urmat tratamente dificile şi boala bate pasul pe loc.
Lance Armstrong a intrat în această luptă fiind convins că "o treime dintre cazurile de cancer ar putea fi evitată printr-un stil de viaţă corect. "Sunt părinte şi-mi încurajez copiii să mănânce echilibrat, să evite fumatul, inclusiv fumatul pasiv."
Doi copii are şi celebrul cuplu Steffi Graf şi Andre Agassi, care s-a alăturat de curând celor care vor să învingă cancerul. "Ca părinte, preocupat profund de viitorul copiilor, ştiu că obiceiurile legate de o viaţă echilibrată, deprinse în copilărie, le asigură acestora sănătatea când vor fi adulţi. Nimic nu e mai bun de oferit copiilor decât cunoştinţele care să le protejeze sănătatea toată viaţa", spune Steffi.
Barbara Bush, fostă prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, s-a simţit la un moment dat cea mai tristă mamă din lume când a aflat că fiica ei are leucemie. "Când fiica noastră a fost diagnosticată cu leucemie noi nu auziserăm niciodată de această boală şi ne-am simţit foarte neajutoraţi şi dependenţi de medici", îşi aminteşte Barbara Bush. Robin, fiica soţilor Bush, a decedat.
După zeci de ani, Barbara Bush simte aceeaşi durere. Aşa a decis că modul cel mai bun de a-i cinsti memoria este acela de a milita pentru informarea asupra acestei boli. "Doresc să-i încurajez pe părinţi să se informeze asupra simptomelor bolii în aşa fel încât ea să fie depist