Bursa pirateriei din Somalia hrăneşte o populaţie aflată cu un picior în groapă. “Nava libiană MV Rim, sub pavilion nord-coreean, a fost răpită de piraţii somalezi, având un echipaj de 17 marinari, români şi libieni.” Sursa: AFPSursa: AFP
1 /.
O ştire apărută zilele trecute, ultima dintr-un lung şir despre acţiunile piraţilor somalezi, care tinde să intre în banalitate. Şi totuşi, piraterie în secolul XXI? Răspunsul este da, iar comunitatea internaţională nu poate face nimic. Sau nu vrea. Pirateria somaleză este rezultatul unei “neatenţii” din partea ONU, NATO, UE, SUA şi, în general, a lumii întregi.
Pirateria reprezintă crema a 20 de ani de război civil şi foamete în Cornul Africii, o problemă marginalizată până acum de marile puteri. Iar România, ai cărei marinari sunt adesea ostatici, chiar n-are niciun cuvânt de spus.
Colonia piraţilor
În 1991 regimul pseudomarxist al lui Siddi Barre se prăbuşea strivit de presiunea clanurilor somaleze, a islamiştilor şi a vecinilor etiopieni. A fost, practic, singurul regim de stat funcţional al Somaliei, o ţară formată în 1970 prin alipirea unor foste colonii italiene cu un fost protectorat britanic. Funcţional, dar aberant ideologic.
Până în 1977, Somalia a fost un aliat de nădejde al sovieticilor, care-şi instalaseră chiar şi baze navale pe coastele Golfului Aden. După 1977, Barre a cârmit brusc spre americani, deoarece a descoperit că ruşii îi sponsorizau şi pe vecinii etiopieni cu care Somalia a fost dintotdeauna în război. Din 1991 au fost aproape 20 de încercări oficiale de a restaura ordinea în Somalia, una mai nereuşită ca alta.
La ora actuală preşedinte este Şeic Şarif Ahmed, dar titulatura este cam pompoasă. Armata sa, vreo 5.000 de oameni, controlează câteva străzi din capitala Mogadiscio, iar graniţele Somaliei sunt fantomatice. Buca