Cele mai valoroase exemplare dintre cele care au fost preentate la expoziţia de păsări şi animale mici costă câteva sute de euro. Mulţi dintre animalelor acestora refuză să le vândă şi preferă să participe cu ele la cât mai multe competiţii.
Găini, porumbei sau iepuri din specii deosebite, majoritatea campioni, au fost atracţiile expoziţiei de animale şi păsări mici, ce s-a încheiat aseară la Sala Polivalentă. Cele mai multe dintre exemplarele expuse valorează sute de euro.
200 de euro pentru un iepure
Boros Csaba, un băimărean de 34 de ani, creşte de ani buni iepuri, iar printre exemplarele din crescătoria sa se află şi câteva extrem de valoroase. La expoziţia din acest an a participat cu cinci animalele din rasa „Fluture german". „Este una dintre cele mai grele rase, iar exemplarul expus aici provine dintr-un tată campion al Austriei şi are opt luni", explică proprietarul. „Deja l-am vândut unor austrieci, cu mai bine de 200 de euro. Încă nu l-am trimis acolo, pentru că am vrut să-l mai expun o dată", a mai spus bărbatul.
Găinile campioane nu sunt de vânzare
Printre exponate s-au numărat aflat şi trei găini şi un cocoş, care au obţinut premii la Campioanatul Naţionale de la Breaza. Proprietarul, Vasile Codrea, un băimărean care creşte găini de opt ani, spune că i s-au făcut deja oferte între 100 şi 300 de euro pentru fiecare exemplar pe care îl deţine, dar nici prin cap nu-i trece să le vândă. „Am câştigat campionatele naţionale care s-au ţinut anul trecut în România după o pauză de 31 de ani, iar păsările mele au fost selecţionate dintre 1.000 de păsări. Vreau să particip anul viitor la campionatele europene cu ele", spune Codrea.
O adevărată afacere
Majoritatea proprietarilor de animale prezenţi la expoziţie că se ocupă de animale din pasiune, pe care au transformat-o în afacere. „Invest