Rusia condamnă mişcarea Statelor Unite de a instala facilităţi ale scutului antirachetă în România, scrie cotidianul "The Telegraph", citându-l pe ministrul de externe rus. Articolul este redactat de un corespondent la Moscova al ziarului, care menţionează declaraţiile lui Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei la NATO. Conform "The Telegraph", acesta spune: "Cum poţi să stai calm când infrastructura militară americană ajunge la Marea Neagră". Rogozin mai afirmă că oficialii de la Kremlin sunt "profund dezamăgiţi" de faptul că SUA nu au consultat Moscova înainte de a face respectivele solicitări României.
Prin vocea ministrului de Externe rus, Sergey Lavrov, Kremlinul se declară surprins de hotărârea luată de Obama prin care România a fost chemată să găzduiască rachete de interceptare de tip SM-3, pretextul fiind ameninţare pe care o reprezintă Iranul, iar vineri, Serghei Lavrov a declarat că a cerut o explicaţie "exhaustivă" de la Washington.
Negocierile privind armanetul nuclear, în aer
Conform "The Telegraph", Lavrov a afirmat că în aceste condiţii "este imposibil să discuţi serios despre reducerea armamentului nuclear, când se dezvoltă sistemele defensive, nucleare, în imediata vecinătăte a graniţelor Rusiei". Dezacordul evident între SUA şi Rusia vine, noteaza "The Telegraph", în condiţiile în care se află în curs de negociete un tratat pentru reducerea drastică a arsenalele nucleare. Iar, Serghei Ivanov, adjunctul premierului Vladimir Putin, a precizat că măsura extinderii scutului antrirachetă, în România, va complica discuţiile între SUA şi Rusia.
Rachetele din România enervează Experţi militari, citaţi de "The Telegraph", avertizează că rachetele de interceptare care vor fi instalate în România ar putea fi uşor modernizate, şi ar putea reprezenta o ameninţare la adresa K