După cinci luni petrecute la Timişoara fără vreo partidă oficială, Christian Mejia aşteaptă cu nerăbdare să înceapă sezonul
Din mai 2009, columbianul Christian Mejia (19 ani) nu a mai prins vreun joc oficial, ultima sa apariţie fiind la Under 20 într-un meci contra Braziliei. Ajuns la Poli Timişoara, din cauza unui diferend la FIFA, Mejia a evoluat doar în amicale, însă şi-a păstrat încrederea. "Talentul nu se pierde. Muncesc sută la sută în antrenamente pentru a nu pierde ritmul şi forma necesară pentru un meci oficial. A fost o perioadă dificilă de acumulări, însă am primit încredere tot mai multă la fiecare meci. Voi fi apt sută la sută cînd va începe returul şi abia aştept să simt atmosfera de pe stadion. Îmi doresc să debutez şi cu un gol, dar înainte de toate aş vrea să fie o victorie pentru echipă", a spus Mejia.
Columbianul a înscris un gol de senzaţie în amicalul pierdut cu Spartak Moscova (2-4), cu un lob din afara careului, după mai multe driblinguri, iar execuţia nu pare una întîmplătoare. "Am mai marcat astfel de goluri la naţionala de tineret a Columbiei. Îmi place să driblez, asta mă caracterizează cel mai mult. Dar fanii să nu se aştepte doar la show, ci şi la un om care va munci şi se va sacrifica total pentru echipă", a conchis columbianul.
"Cred că i-am demonstrat antrenorului toate calităţile de care sînt capabil, dar pînă începe returul e timp să-i arăt că pot juca mai bine decît atît"
Christian Mejia
Griji pentru litigiu
Chiar dacă FIFA i-a dat drept de joc pentru returul de campionat, litigiul din Columbia dintre Deportes la Tolima şi clubul care l-a format nu a ajuns la final. "Mă gîndesc la asta, sînt preocupat. Însă toate hîrtiile sînt puse în ordine şi cred că toate lucrurile se vor rezolva în favoarea mea. Documentul pe care l-a prezentat Tolima nu a fost văzut de tatăl meu, aşa cum cere regulamentul. Sîn