Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii majorate cu pana la 15% pentru peste 28.000 de invatatori si educatori

Publicat in Romania Libera, marți 9 februarie 2010 ·

Peste 28.000 de invatatori si educatori vor beneficia de majorari salariale de pana la 15%, in functie de vechime, datorita unui ordin al Ministerului Educatiei ce permite absolventilor de licee pedagogice cu studii superioare ca ocupe functia de profesor in ciclul primar, scrie NewsIn.

Anuntul privind cresterile salariale a fost facut de secretarul de stat Catalin Baba, la sfarsitul discutiillor de marti cu reprezentantii sindicatelor. "In acest moment, ei pot fi incadrati ca si cadre didactice cu studii superioare. In total, suma alocata pentru aceste majorari este de circa 80 de milioane de lei, care se vor acorda din ianuarie 2010. Exista deja note elaborate in interiorul ministerului, care au fost transmise inspectoratelor pentru a sti cum se fac incadrarile", a explicat Baba.

Altfel spus, un cadru didactic incadrat ca invatator sau educator poate ocupa de acum functia de profesor daca intre timp a devenit absolvent de studii superioare.

"Majorarile vor fi intre 2 si 15 procente, dupa vechime, si trebuie platite incepand cu salariul pe ianuarie 2010", a precizat, pentru NewsIn, secretarul general al al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Liviu Pop.

In rest, sindicalistii din invatamant s-au aratat dezamagiti de rezultatul discutiilor purtate marti cu reprezentantii Ministerului Educatiei, afirmand ca au primit raspunsuri "evazive si nelamuritoare" la problemele care au facut obiectul intalnirii, potrivit liderului Federatiei "Alma Mater", Anton Hadar.

"Nu am primit raspunsuri multumitoare la niciuna dintre probleme. Despre cel de-al 13-lea salariu pe 2009, ni s-a raspuns doar ca exista intentia ca acesta sa fie platit. In privinta sporului de doctorat pentru profesorii din preuniversitar, ministerul nu vrea, din cate se pare, sa faca niciun demers, iar despre Legea educatiei ni s-a spus ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 58 minute
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 40 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°