Cei mai vizibili pesedişti - cu excepţia lui Vanghelie, care oricât de „timorat" ar fi, tot iese în evidenţă - sunt acum Năstase şi Geoană, chiar în această ordine. Colegi din partid l-au convins pe Năstase să candideze la şefia PSD şi l-au făcut să viseze că acest ţel i se va îndeplini.

Acum Năstase - i se pare lui, din postura de favorit - îl consolează pe Geoană, gândindu-se deja că va pierde şefia partidului în favoarea sa. Năstase vrea preşedinte la partid, nu şi al ţării. Aşa a anunţat de curând. Însă preşedinţia PSD este un obiectiv pe termen scurt, deci nu se poate compara cu a candida la preşedinţia ţării. Nimeni nu poate garanta că peste cinci ani, Năstase nu va vrea şi preşedinte al României. Doar are „antecedente". În acest context, Năstase a încercat să-l liniştească pe Geoană că ar putea candida, din nou la preşedinţie, strecurând în schimb ideea că ar trebui să ia o pauză de la conducerea partidului. Văzându-l pe Geoană „ciufulit" după confruntarea electorală cu Traian Băsescu, Năstase se simte pe cai mari. A uitat că nu are motive, pentru că şi el a luat bătaie de la acelaşi Traian Băsescu, în 2004. În faţa lui Geoană, Năstase are doar avantajul că rănile sale politice sunt mai vechi, deci s-au cicatrizat. Geoană încă „sângerează".

Năstase pare să fi uitat cum, după alegerile din 2004, după ce a fost învins, a fost chemat la Şcoala de vară a PSD pentru a fi pus la gazeta de perete la rubrica „Aşa nu". Învăţăceii pesedişti au asistat aşadar, la o „vivisecţie" politică. Au învăţat, pe viu, cum nu se face. Având în vedere faptul că de obicei înveţi cel mai bine pe pielea ta, nici Geoană nu a învăţat cum este să pierzi, decât din proprie experienţă. Să sperăm că generaţiile viitoare din PSD au avut ceva de învăţat. Revenind la Adrian Năstase, îmi vine în minte o scenă din nişte benzi desenate ce erau difuzate în perioada decăderii lui, pe la t