Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este de acord să colaboareze cu PSD, la nivel parlamentar, dar, "cel puţin deocamdată", nu doreşte o alianţă politică. El răspunde astfel propunerilor lui Adrian Năstase de unificare a opoziţiei PSD-PC-PNL.
În proiectul politic pe care îl va prezenta congresului PSD, liderul Consiliului Naţional al social-democraţilor, Adrian Năstase, pledează o "formulă ne-ideologică" de colaborare a partidelor din opoziţie, respectiv PSD-PC şi PNL. Cele trei formaţiuni de opoziţie ar urma să compună un fel de "confederaţie", cu mecanisme de dialog care să ducă la o acţiune parlamentară unitară.
Aflat şi el în pragul unor alegeri interne în partid, Antonescu spune că o astfel de formulă este indicată, însă doar pentru a ţine piept partidului lui Traian Băsescu.
"Eu sunt de acord. Am spus şi eu că în mod natural atunci când este vorba despre apărarea statului de drept, apărarea proceselor democratice, despre apărarea tuturor lucrurilor care sunt puse în pericol de Traian Băsescu şi haita sa, şi noi, şi PSD, şi PC (...) e normal să acţionăm coerent", a declarat Antonescu, pentru Mediafax.
Liderul liberal a adăugat însă că "cel puţin decoamdată" nu există condiţiile sau motivele pentru a instituţionaliza o astfel de formulă de colaborare cu PSD.
De la Crin's team la Crin's project
Dacă în privinţa echipei sale există dispute, în schimb, Antonescu va prezenta, la sfârşitul săpămânii, moţiunea în baza căreia va candida la congresul PNL de la începutul lunii martie. Asta deşi comisia de statut nu a aprobat încă propunerea candidaturilor pe bază de moţiuni.
Documentul se axează pe ideea ca PNL să fie pregătit să meargă la guvernare prin puterile sale, fără alianţe politice.
"Eu o să vin cu o moţiune şi ideea proiectului meu este aceea de a face ca PNL să