Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD Braşov cere aleşilor locali şi judeţeni să îşi prezinte raportul de activitate

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 10 februarie 2010 ·

Purtătorul de cuvânt al PSD Braşov, Răzvan Popa, a declarat, ieri, că normal ar fi ca toţi aleşii locali şi judeţeni să prezinte electoratului lor raportul de activitate pe anul trecut. „Ni se pare normal ca cei aleşi de cetăţeni să dea dovadă de transparenţă şi respect şi să îşi prezinte raportul de activitate. Aşteptăm cu interes ca cei 27 de consilieri locali şi cei 35 de consilieri judeţeni să facă publice realizările de anul trecut”, a spus Răzvan Popa. Până acum şi-au publicat raportul de activitate cei doi viceprimari şi doi consilieri locali. Este vorba de Gabriela Urse şi Gheorghe Tănase, ambii foşti membri PNL. Însă, ceea ce au scris consilierii locali nu este pe placul liderului social-democrat. „Un raport de activitate înseamnă să enumeri interpelările avute, proiectele şi iniţiativele. Dar am avut surpriza să descopăr că aceşti aleşi locali au votat proiectele de hotărâre. Păi nu asta este menirea unui consilier local? Sau mai scriu unii că au participat la baluri, la seminarii, sau că au sprijinit acţiunile Junilor braşoveni, mai ales că fac parte din această comunitate. Cred că ar trebui mai multă responsabilitate în completarea acestor rapoarte de activitate”, a mai spus Răzvan Popa. Purtătorul de cuvânt al PSD Braşov, Răzvan Popa, a declarat, ieri, că normal ar fi ca toţi aleşii locali şi judeţeni să prezinte electoratului lor raportul de activitate pe anul trecut. „Ni se pare normal ca cei aleşi de cetăţeni să dea dovadă de transparenţă şi respect şi să îşi prezinte raportul de activitate. Aşteptăm cu interes ca cei 27 de consilieri locali şi cei 35 de consilieri judeţeni să facă publice realizările de anul trecut”, a spus Răzvan Popa. Până acum şi-au publicat raportul de activitate cei doi viceprimari şi doi consilieri locali. Este vorba de Gabriela Urse şi Gheorghe Tănase, ambii foşti membri PNL. Însă, ceea ce au scris consilierii locali nu este p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 54 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 49 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 38 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 38 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°