Echipa engleză Chelsea Londra şi-a păstrat poziţia de lider a clasamentului în Premier League, în ciuda înfrângerii surprinzătoare de aseară, scor 1-2, pe terenul lui Everton. Sursa: Reuters
Francezul Louis Saha a marcat de două ori pentru gazdele de pe Goodison Park, ratând şi o lovitură de pedeapsă. Chelsea a condus cu 1-0 din minutul 16, când un alt francez, Florent Malouda l-a învins pe portarul Howard cu un şut plasat la colţul lung.
Manchester United a ratat şansa de a urca pe primul loc în clasament, fiind oprită la Birmingham de Aston Villa, scor 1-1. "Diavolii roşii" au jucat cu un om mai puţin aproape tot meciul, portughezul Nani fiind eliminat. Villa a condus cu 1-0 prin golul lui Cuellar din minutul 19, însă oaspeţii au revenit rapid pe tabela de marcaj prin autogolul fundaşului Collins. Cele două echipe se vor întâlni în finala Cupei Ligii, care se va juca la sfârştiul acestei luni.
Arsenal şi-a consolidat poziţia a treia în clasamentul Premier League, apropiindu-se la şase puncte de liderul Chelsea şi la cinci de Manchester United, în urma victoriei minime în faţa lui Liverpool. Singurul gol al meciului a fost marcat de Abou Diaby, care a punctat cu 18 minute înaite de final. Arsenal pare să fi depăşit astfel forma mai slabă arătată în partidele pierdute cu Chelsea şi Manchester United.