Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samba printre troiene

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 februarie 2010 ·

Toată lumea vorbeşte despre plecarea lui Radu Mazăre în Brazilia. Ba mai mult, faptul că a rămas o noapte în zăpadă a condimentat ştirea oricum foarte discutată.

Pe unde te duci şi te întorci, constănţenii nu mai au alte subiecte de discuţie decât plecarea primarului lor pe meleaguri mai însorite şi asta fix atunci când oraşul era practic îngropat în zăpadă. Este adevărat, edilul nu a plecat fără să se asigure că totul va fi ok şi ni l-a lăsat de veghe în nămeţii de zăpadă pe Gabi Stan, cel mai... priceput dintre viceprimarii lumii. Care, după cum am putut vedea, şi-a făcut treaba ca nimeni altul. Aşa că, în zilele îngălbenite de cod ne-am fi dorit să stăm la gura sobei, într-un sat uitat de lume decât să înotăm printre nămeţii lăsaţi haotic mai pe marginea sau mai pe mijlocul străzilor. Dar să zicem că nu asta-i marea dramă. Pentru că, întinşi la maxim, nervii localnicilor au făcut să iasă la suprafaţă simţăminte aflate până acum în stare latentă. Bătrânii şi-au adus aminte că nu mai iau pachetele decât de opt ori pe an, studenţii că nu vor mai avea reducere pentru mijloacele de transport în comun, şoferii au fost nemulţumiţi de modul în care s-a făcut deszăpezirea şi au „luat foc" dându-şi seama că străzile, şi aşa găurite s-au transformat în adevărate curse cu obstacole. „Noi stăm aici şi el a plecat în Brazilia", mi se plângea un taximetrist în urmă cu câteva zile, nemulţumit din cauza frigului, a zăpezii, dar şi a faptului că ăl' ce ar fi trebuit să conducă urbea şi-a luat tălpăşiţa înspre plaiuri cu fete care au culoarea... curelei de la ceas. Mie nu mi se pare surprinzătoare plecarea lui Mazăre, mai ales că ar fi trebuit să fim obişnuiţi până acum cu faptul că nu-i place decât frigul Italiei, unde se duce la schi, că preferă căldura când acasă îngheaţă pietrele şi marea şi că vacanţele sunt activitatea sa preferată. Da' de ce ne mai mirăm? De ce ne plâng

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 35 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Constanţa: Accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii - FOTO

News.ro acum 26 minute
Un accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii, a avut loc, marţi, în judeţul Constanţa,

BREAKING Presa olandeză: Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO / Doar România nu şi-a dat acordul

G4Media acum 47 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters și citată de Agerpres. Agenţia transmite că şi Slovacia îl susţine acum pe premierul Olandei, aflat la sfârşit de mandat, ca

Topul domeniilor care angajează studenţi şi elevi pe timpul verii

Mediafax acum o ora
„Deşi cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie tot full-time, vedem şi 4.000 de locuri de muncă part-time şi aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect. Vara este perioada ideală pentru internship-uri, însă, pe acest segmen

,,Sunt prudent optimist”: Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Ce concesii îi propune lui Viktor Orban pentru a primi sprijinul Budapestei

Mediafax acum 53 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Philip Morris International, primul loc în clasamentul Forbes - Net Zero Leaders

Ziarul Financiar acum 24 minute
Philip Morris International (PMI) ocupă primul loc în clasamentul Forbes Net Zero Leaders 2024, topul celor 100 de companii din SUA care au înregistrat cele mai mari progrese în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Forbes a folosit da

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 33 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 50 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum 29 minute
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum 2 ore
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°