"Şi dacă creierul lui încă funcţionează?", s-a întrebat doctorul Adrian Owen înainte de a testa un pacient despre care se ştia că este în stare vegetativă. Sursa: web.me.com/adrian.owen
Iar un aparat a dovedit că pacientul în vârstă de 29 de ani este captiv într-un trup care nu îl mai ascultă. Doctorul Owen explică, pentru evz.ro, că viitorul le-ar putea aduce acestor persoane şansa de a comunica cu cei dragi, prin intermediul unor scanere cerebrale.
Un pacient în vârstă de 29 de ani, care suferise o lovitură puternică la nivelul capului în 2003 şi nu dădea semne ale activităţii creierului, a reuşit să răspundă corect la toate întrebările puse de echipa anglo-belgiană condusă de Adrian Owen, de la Universitatea Cambridge.
Răspunsurile subiectului au fost înregistrate cu ajutorul unui scaner cerebral, o invenţie a echipei de cercetători. Ştirea a ajuns în New England Journal of Medicine, de unde a fost preluată de agenţiile AFP şi AP, iar studiul a fost dezbătut de specialişti în The Independent. Totodată, s-a aflat că situaţia nu este singulară, alţi patru pacienţi răspunzând corect la întrebările-test.
Premieră: răspunsuri necunoscute de medicină
"Acum ştim că aceşti pacienţi nu sunt în stare vegetativă - unii dintre ei au ceva conştiinţă rămasă, care poate fi scoasă la iveală doar de noua tehnologie de scanare", spune Owen. Altfel spus, pentru prima dată, se arată că un pacient este total captiv în propriul corp. Cercetătorul adaugă însă că nu toţi pacienţii în stare vegetativă sunt în situaţia subiectului de 29 de ani.
"Vorbim despre o minoritate. Dintre cei 23 de pacienţi în stare vegetativă care au participat la studiul nostru, doar patru (17%) au oferit răspunsuri pe care le-am identificat cu acest scaner". Adrian Owen speră ca, în viitor, cei mai mulţi dintre pacienţii aflaţi în situ