Nu e usor sa fii presedinte, sef de partid sau challenger politic. Tara te cauta pe blog. Daca esti politician, ai blog. Aceasta moda a prins un contur din ce in ce mai clar in ultimii ani. Pentru multi oameni politici, locul personal din spatiul virtual a devenit tribuna de atac impotriva inamicilor, fie acestia colegi de partid sau cunostinte din alte formatiuni. E mai usor sa iti demolezi adversarul cu tastatura, zilnic si sistematic, daca se poate, decit sa iei parte la o istovitoare confruntare fata in fata. Si chiar de are loc intilnirea intre patru ochi, parca tot e mai bine ca lupta sa fie purtata in lumea nesfirsita a internetului. Mi-i si imaginez pe Adrian Nastase si Cristian Diaconescu prelungindu-si diminetile cu o cafea si cu ochii intepeniti pe blogurile lui Miron Mitrea si Mircea Geoana. Dupa "flacara violet", alte intelesuri dam urarilor de bine ale sefului PSD: "ma bucur sa va gasesc sanatosi si incarcati cu energie pentru noul an". Pina si Ion Iliescu "posteaza" pe blog despre criza din partidul trandafirilor. Blogul nu este doar zona de atac asupra celorlalti, ci si locul in care politicianul se umanizeaza. Discursul despre sine este mult mai pronuntat, slabiciunile (simulate, de cele mai multe ori) par a iesi cu mai multa usurinta la iveala iar eul digital al omului politic, cu luminile si umbrele sale, se incheaga, precum Luceafarul in ochii fetei de imparat, mai repede in constiinta internautului. Supraexpunerea televizuala transforma chipul politicianului intr-o masca inerta, fara expresivitate. Blogul, dimpotriva, ii reimprospateaza imaginea si ii reda elasticitatea necesara pentru palmuirile cotidiene. Daca ziaristii si analistii trag in politicieni, acum exista posibilitatea reala de drept la replica. Intocmai ca o masina de spalat performanta, blogul curata toate petele omului politic. La televizor, politicianul nu da intotdeauna bine, dar