Gloria Bistriţa a învins formaţia FK Sibir Novosibirsk, nou-promovată în prima ligă rusă, cu scorul de 2-0, joi, într-un meci amical jucat în Antalya.
În ultima partidă de verificare din cadrul celui de-al doilea stagiu din Antalya, Gloria s-a impus prin golurile marcate de Ciprian Petre (58, 82) şi a încheiat fără înfrângere seria jocurilor de verificare din perioada precompetiţională.
Gloria a început cu: Albuţ - Homei, V. Năstase, Ciucă, Velcovici - A. Mureşan, Săceanu - Keita, Hora, Băjenaru - Coroian. Au intrat pe parcurs: D. Matei, Frăsinescu, Iodi, Latovlevici, C. Petre, Enescu, Mandea, T. Moldovan.
''Am făcut un meci bun, împotriva unei echipe puternice, care a promovat în acest an în prima ligă rusă. Au fost şi momente foarte bune şi mai puţin bune, ca la un ultim joc de pregătire. În unele momente, jucătorii se gândeau acasă, iar în altele la meciul cu Timişoara. Important e că am câştigat, victoriile aduc victorii. Ei trebuie să fie conştienţi că aceste rezultate nu au nicio valoare dacă nu continuăm aşa şi în campionat. Faptul că am terminat perioada de pregătire neînvinşi e un lucru benefic pentru moral, să nu uităm că nu am întâlnit adversari slabi'', a declarat antrenorul principal Marius Şumudică pe site-ul oficial al clubului.
La rândul său, directorul tehnic Remus Vlad a apreciat că echipa a obţinut ''un rezultat bun, pe fondul unei anumite saturaţii după atâtea zile de pregătire şi 11 meciuri, dar, bineînţeles, cu satisfacţia rezultatelor pozitive, 7 victorii şi 4 egaluri. Ne-am pregătit în condiţii bune în Antalya, mult mai bine decât dacă am fi rămas în România, unde condiţiile climaterice nu erau tocmai favorabile''.
În primul stagiu, Gloria a învins echipa de tineret a clubului Lokomotiv Moscova cu 2-1, a remizat 0-0 cu SV Wacker Burghausen, a câştigat cu 3-0 cu Kadriye Spor, 4-2 cu FK Terek Gr