Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prahova: Pompierii, chemaţi să scoată, nu să dea cu apă

Publicat in Jurnalul, vineri 12 februarie 2010 ·

Topirea zăpezii, dar şi ploaia le-au dat mari bătăi de cap pompierilor militari prahoveni. De 12 ore ei sunt chemaţi încontinuu să scoată apa din beciuri şi case sau să dea jos omătul ori gheaţa de pe acoperişuri. Mai multe instituţii publice din Ploieşti au avut de suferit din cauza infiltraţiilor.

La sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, accesul a fost restricţionat. Cei care au nevoie aici trebuie să intre prin clădirea Direcţiei de muncă. Asta după ce o parte din tavan s-a prăbuşit şi în continuare apa se scurge pe pereţi.

Nici Muzeul Ion Luca Caragiale nu a fost ocolit de inundaţii. Pompierii au fost chemaţi să dea jos zăpada de pe acoperiş. Apa a pătruns în interiorul casei, vechi de peste 200 de ani.

La Biblioteca Nicolae Iorga, apa a ajuns la secţia de Cărţi rare. Aici sunt 50.000 de volume, cel mai vechi fiind din 1520. De altfel, pompierii au fost chemaţi în ultimele ore să scoată apa din zeci de imobile din judeţ. Topirea zăpezii, dar şi ploaia le-au dat mari bătăi de cap pompierilor militari prahoveni. De 12 ore ei sunt chemaţi încontinuu să scoată apa din beciuri şi case sau să dea jos omătul ori gheaţa de pe acoperişuri. Mai multe instituţii publice din Ploieşti au avut de suferit din cauza infiltraţiilor.

La sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, accesul a fost restricţionat. Cei care au nevoie aici trebuie să intre prin clădirea Direcţiei de muncă. Asta după ce o parte din tavan s-a prăbuşit şi în continuare apa se scurge pe pereţi.

Nici Muzeul Ion Luca Caragiale nu a fost ocolit de inundaţii. Pompierii au fost chemaţi să dea jos zăpada de pe acoperiş. Apa a pătruns în interiorul casei, vechi de peste 200 de ani.

La Biblioteca Nicolae Iorga, apa a ajuns la secţia de Cărţi rare. Aici sunt 50.000 de volume, cel mai vechi fiind din 1520. De altfel

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video CFR Cluj – FCSB îl bagă pe Dan Petrescu în depresie fotbalistică: victorie ratată, după gafe uriașe

Adevarul acum 7 ore
CFR Cluj – FCSB, cea mai așteptată întâlnire din runda cu numărul 9, a pus față în față echipele care ne-au reprezentat în play-off-ul cupelor europene. Cu rezultate diametral opuse! Dacă ardelenii s-au făcut de râs, cu Pafos (Cipru), în schimb, FCS

UPDATE - Focuri de armă în apropierea lui Donald Trump / FBI investighează ceea ce pare a fi “o tentativă de asasinare a fostului preşedinte” / Trump: "Sunt bine. Nimic nu mă va încetini" / Ce spun şeriful local şi FBI / Reacţia Kamalei Harris

News.ro acum 5 ore
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este în siguranţă în urma unor focuri de armă trase în apropierea sa, a anunţat duminică echipa sa de campanie într- un comunicat, potrivit Reuters. UPDATE - Şeriful local a explicat, într-o co

Cod portocaliu de ploi torențiale în această noapte în județul Galați

HotNews acum 7 ore
Meteorologii au emis duminică seară o avertizare de tip nowcasting de Cod portocaliu pentru mai multe zone din Galaţi, valabilă până la 1 noaptea, fiind aşteptate ploi care vor acumula 25…35 l/mp. „Se vor manifesta ploi care vor acumula 25…35 l/mp.

Handbal masculin: Valentin Samungi, campion mondial în 1970, a decedat la vârsta de 82 de ani

News.ro acum 12 ore
FR Handbal anunţă, duminică, decesul lui Valentin Samungi, component al naţionalei care câştiga titlul mondial în 1970. Valentin Samungi a jucat pentru echipa naţională între anii 1961-1973, în 113 meciuri oficiale, marcând 134 de goluri. A câştigat

Donald Trump: „O urăsc pe Taylor Swift!”

HotNews acum 8 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump a răbufnit duminică la adresa vedetei pop Taylor Swift, la câteva zile după ce artista cu zeci de milioane de fani şi-a anunţat susţinerea pentru Kamala Harris. „O urăsc pe Taylor Swift!”, a postat Trump pe Tr

Loteria Română S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de 2,38 milioane de euro. Iată unde a fost jucat biletul norocos

Ziua Constanta acum 9 ore
S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de 2,38 milioane de euro. S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de 2,38 milioane de euro, transmite un comunicat din partea Loteriei Române. Biletul norocos a fost jucat în Giurgiu și a costat

Emil Săndoi a debutat la Poli Iaşi cu o victorie împotriva Universităţii Craiova

Mediafax acum 9 ore
Pe un teren afectat de ploaia persistentă, Politehnica Iaşi a câştigat duminică meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, din etapa a noua a Superligii la fotbal. Antrenorul Emil Săndoi a debutat la moldoveni, care au câştigat cu 2-0. Mit

Răspunsul lui Nicușor Dan întrebat dacă va semna și pentru candidatura lui Geoană la Cotroceni, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi

HotNews acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că „se mai gândește” dacă va semna și pentru candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale. El a semnat deja atât pentru candidatura Elenei Lasconi, cât și pentru cea a lui Nicolae Ciucă (PNL). Între

Un minor închis la Penitenciarul Oradea s-a spânzurat. Tânărul fusese arestat pentru furt

Adevarul acum 9 ore
Un deținut minor aflat în custodia Penitenciarului Oradea a fost găsit spânzurat duminică seara.

Sud-coreenii de la care cumpărăm sisteme de artilerie vor construi o fabrică de blindate în România. „Va deveni un hub regional”

Libertatea acum 6 ore
Hanwha Aerospace, o companie sud-coreeană de industrie aerospațială, va începe construcția unei fabrici de vehicule blindate în România la începutul anului viitor, dar deocamdată locația nu a fost dezvăluită.

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/21°
mar.

13°/25°
mie.

16°/19°
joi

16°/22°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/21°
mar.

15°/25°
mie.

15°/21°
joi

13°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

15°/23°
mie.

17°/19°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

12°/23°
joi

13°/23°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

9°/21°
mie.

12°/26°
joi

14°/24°