Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Străzile din oraş, înecate de ape

Publicat in Adevarul, vineri 12 februarie 2010 ·

Azi-dimineaţă, încă mai erau probleme pe străzile secundare şi în cartierele unde nu există canalizare.

Trafic de coşmar ieri pe străzile Ploieştiului atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni. Din cauza zăpezii neridicate de pe marginea carosabilului, dar şi a ploii care a căzut neîntrerupt, străzile s-au transformat în adevărate lacuri de acumulare pe care nu aveai cum să le traversezi decât cu barca. Nervii pietonilor au fost puşi la grea încercare de grămezile de zăpadă topite de lângă trotuare şi de bucăţile de gheaţă care făceau imposibilă traversarea străzii fără să se ude serios la picioare.

Cele mai mari probleme au fost în intersecţia de la Nord, în zona Gării de Sud, pe strada Gheorghe Doja, în zona Bereasca, la podul de la Obor şi în Mihai Bravu, unde intersecţia a fost acoperită de apă. De asemenea, au fost inundate două curţi de pe străzile Toporaşi şi Tânărul Muncitor. Mai multe case şi curţi au fost inundate şi în judeţ. Pompierii au intervenit cu autospeciale şi motopompe pentru evacuarea apei din locuinţele mai multor familii din Mizil, Boldeşti-Scăieni, Valea Călugărească, Băicoi, Bălţeşti şi Filipeştii de Târg.

Tavanul grădinţei a căzut Inundaţii au fost şi la grădiniţa 35 de pe strada Maramureş din Ploieşti, unde apa s-a infiltrat în beci, spre disperarea personalului. De asemenea, din cauza ploii care s-a infiltrat în acoperiş, o parte din tavanul sălii de sport s-a prăbuşit. “Când am venit de dimineaţă am găsit o parte din tavan căzut. Acum, până când vom reuşi să îl reparăm, am pus ligheane pentru că intră apa înăuntru. Activitatea celor 100 de copii pe care îi avem la grădiniţă nu va fi afectată”, ne-a spus Ana Niculescu, directoarea grădiniţei. Şi şoferii de taxi au avut parte de o zi cumplită. Mai multe taxiuri au rămas blocate pe străzi laterale din cauza inundaţiilor. “Eram cu o clientă pe strada 8 Martie, m-am ferit p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°