Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragolentin la Preoteasa: Pe afiş sunt VH2, Socaciu şi Vintilă

Publicat in Jurnalul, vineri 12 februarie 2010 ·

Pentru că din Sfântul Valentin şi Dragobete a "ieşit" Dragolentin, între 14 şi 24 februarie, Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti organizează mai multe manifestări artistice, la care participă, printre alţii, VH2, Teatrul Studenţesc Podul, Victor Socaciu & Biroul executiv, Mircea Vintilă, George Nicolescu, Maria Ploae, Trupa Nouă, grupul Truverii, Compania Love, Compania Naţională de Teatru ArCa LuI nOe.

Duminică, 14, de la ora 20:00, în sala amfiteatru (etaj II), VH2 - grupul de prieteni care cântă pentru prieteni - va interpreta hiturile "Trece Vremea", "Dacă n-ai iubi", dar şi câteva cântece de pe albumul "II... de la VH2". Şi la acest concert, cât şi la celelalte manifestări, intrarea e... pe uşă, adică liberă.

TRUPA NOUĂ

Luni, 15, ora 19:00, în sala Pod e "Invitaţie la vals", iar marţi, 16, Trupa Nouă prezintă de la ora 19:00 "Inglorious Ac­ters", un show de improvizaţie "long form" de Radu Dragomirescu. La acest spectacol din sala Oldschool (etaj II) participă Thomas Ciocsinescu, Andreea Constantin, Bianca Cristea, Marius Miron, Ka­rina Nagy, Mihai Niţă, Ana Pasti, Alina Şte­fan, Cristian Tătaru, iar la pian va fi Ştefan Oprea. Întreg spectacolul se construieşte "de la zero" în faţa publicului, căruia uneori îi vine greu să creadă că nimic nu e regizat, scris sau repetat. Trupa Nouă, condusă de regizorul Radu Drago­mi­rescu, este singura trupă din România care practică această formă de improvizaţie.

SOCACIU ŞI IEDERA

Joi, 18 februarie, la etaj II, are loc concertul de lansare a noului album Victor Socaciu, intitulat "Iedera". "Sunt omul cu o chitară / Sunt omul care v-adună / Să facem cu-n cântec / Un pic viaţa mai bună!". Victor Socaciu şi Biroul executiv vor cânta melodii de pe noul album, avându-i ca invitaţi pe Mircea Vintilă şi George Nicolescu, cu participarea extraordinară a actriţei Maria P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone cauzate de caniculă / Judeţele vizazte / Excepţii

News.ro acum 23 minute
CNAIR anunţă că, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele:

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 27 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 38 minute
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum o ora
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°