IUS SA Braşov a decis casarea mai multor utilaje în valoare de peste 1,4 milioane de lei (peste 350.000 de euro). Printre utilajele care urmează a fi casate, potrivit unei informări făcute la Bursa de Valori Bucureşti, se numără instalaţii de călire, de acoperiri, de ridicat şi forjat, posturi TRAFO, poduri rulante şi electrice, motostivuitoare, maşini de rectificat, generatoare, cuptoare de forjă, dar şi echipamente de birotică sau chiar o macara. Valoarea totală rămasă neamortizată, aferente activelor scoase din evidenţă, este de 326.108 lei.
„Activitatea societăţii ca urmare a casării acestor active nu va fi afectată, având în vedere că erau active integral amortizate sau cu durata de utilizare aproape de final şi care prezentau un grad ridicat de uzură fizică şi morală, neutilizabile în activitatea societăţii prevăzută în noua locaţie”, se mai arată în comunicatul amintit.
Acţionarii companiei braşovene IUS SA au decis în urmă cu trei ani să investească aproximativ 9,7 milioane de euro pentru achiziţionarea unui teren pe care să construiască o nouă capacitate de producţie în care să fie mutată uzina de unelte şi scule de mână. Compania a investit alte 7,5 milioane de euro pentru construcţia fabricii şi 1,5 milioane de euro pentru utilarea acesteia.
Acţionarii au vândut terenul pe care îşi avea sediul societatea fondului austriac Immoeast, partener al European Future Group. Grupul a achiziţionat în 2007 terenul de 61.000 metri pătraţi, ocupat de fabrica de unelte şi scule deţinută de IUS Braşov, unde intenţiona să construiască un proiect imobiliar de peste 150.000 metri pătraţi, estimat la 240 milioane euro.
Acţionarul majoritar al IUS este grupul francez MOB Outillage, care şi-a majorat participaţia la compania braşoveană până la 74,7% în luna martie a acestui an, când a preluat, în urma unei oferte publice un pachet de 26,3% din titlur