Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DN1 A blocat de TIR-uri

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Şapte tiruri au ieşit de pe şosea, în zona Babarunca, după ce şoferii au pierdut controlul volanului şi au derapat

Traficul pe DN1A a fost întrerupt ieri noapte mai bine de patru ore, după ce şapte tiruri au derapat şi au ieşit de pe şosea. Incidentul s-a produs în zona Babarunca, pe sensul de mers înspre municipiul Săcele.

Şoferul unui autotren a pierdut controlul volanului şi a derapat, după care alte şase tiruri aflate în coloană au ieşit la rândul lor de pe şosea. Totul s-a întâmplat se pare din cauza unei porţiuni acoperite cu gheaţă. „Am încercat să evit maşinile din faţă, dar nu am reuşit şi, cel mai bine, am intrat cu maşina în şanţ”, ne-a spus unul dintre şoferi. „Am stat cinci ore pe Valea Prahovei, acum stăm şi aici. Numai drumarii sunt de vină, nu au dat cu nimic şi din cauza poleiului uite unde s-a ajuns”, ne-a spus un alt şofer de TIR. „Eram a 5-a maşină, am văzut ce s-a întâmplat, dar nu am avut cum să le mai evit. Am derapat şi am ajuns în şanţ”, a spus cu indignare un alt şofer.

„DN 1A, între localităţile Babarunca şi Cheia, a fost blocat noaptea trecută, pe o bandă de circulaţie, mai bine de patru ore. Am fost sesizaţi prin 112 că un număr de 7 tiruri au derapat în afara şoselei. Toate s-au întâmplat din cauza drumului acoperit cu polei. Culmea este că nu există porţiuni de gheaţă nicăieri, doar pe această porţiune de drum”, a declarat Toader Popescu, agent şef principal Poliţia Municipiului Săcele. Din fericire, în urma accidentului nu au existat victime, iar pagubele au fost minore. Pentru scoaterea tirurilor din şanţ a fost nevoie de intervenţia mai multor utilaje grele. Şapte tiruri au ieşit de pe şosea, în zona Babarunca, după ce şoferii au pierdut controlul volanului şi au derapat

Traficul pe DN1A a fost întrerupt ieri noapte mai bine de patru ore, după ce şapte tiruri au derapat şi au ieşit de pe şosea.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum 2 ore
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum o ora
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°