Simone Signoret, "Nostalgia nu mai e ce-a fost", traducere de Elena Bulai, cuvant inainte de Maurice Pons, Editura "Curtea Veche" (tel. 021/222.25.36), colectia "Femei celebre", 396 pag.

Francezii isi adora marii actori si sansonetisti, care continua sa fie populari si popularizati, dincolo de mode si timp. Din aceasta categorie de artisti legendari face parte si Simone Signoret, de la a carei moarte s-a scurs un sfert de secol. Cartea ei de memorii pe care v-o recomand azi a aparut in Franta in 1976 si a fost un best-seller, caci starul de cinema si sotul cu care forma din 1949 un cuplu inseparabil, Ives Montand, se aflau pe culmea faimei internationale. Si asa aveau sa ramana, activi si in lumina reflectoarelor mediatice, pana la sfarsit (Signoret s-a stins in 1985, Montand in 1991). Simone a avut curajul sa-si asume imbatranirea, incarnandu-si pe ecran varstele reale - de la splendoarea tineretii, la femeia matura si la bunica ridata - intr-o cariera bazata nu doar pe talent, ci si pe inteligenta, cultura si putere de munca. De obicei, vedetele din show-biz recurg la un profesionist al scrisului cand isi publica memoriile. Simone Signoret si le-a redactat singura, chiar daca impulsionata de intrebarile scriitorului Maurice Pons, cu care a avut lungi convorbiri inregistrate. Aceasta a fost "proba orala", inaintea examenului mai dificil de a se povesti in scris, "de a surprinde adevarul fara sa atenteze la viata". Si daca la inceput intrebarile lui Pons despre copilarie si adolescenta sunt mai frecvente, pe parcurs actrita isi perfectioneaza modalitatea de a transmuta din memorie pe hartie experientele, pastrandu-le vii, dar adaugandu-le o privire lucida, din perspectiva cincuagenarei, care-si vede erorile si nu ezita sa se culpabilizeze. Desteapta, ea nu adopta o poza avantajoasa si machiata, ci joaca pe cartea onestitatii si discretiei in privinta viet