Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc vrea recalcularea pensiilor speciale

Publicat in Ziua Constanta, duminică 14 februarie 2010 ·

Potrivit primului ministru, toate pensiile speciale vor fi recalculate. În opinia sa aproximativ 15% din cele 200.000 de persoane care beneficiază de astfel de pensii vor primi indemnizaţii mai mici în urma acestui demers.

Emil Boc a dat şi câteva exemple: sunt persoane care acum primesc salarii de 8.000 de lei prin legile speciale, dar după recalculare salariul respectiv va rămâne de numai 2.000 de lei. Emil Boc a precizat însă că pensia militară mai mică de 3.000 de lei nu va scădea şi că, odată cu recalcularea pensiilor speciale nu se va renunţa la pensia socială minimă.

Prin recalcularea pensiilor speciale, Guvernul intenţionează să economisească între 500 şi 800 de milioane de euro. Potrivit lui Emil Boc, din aceşti bani vor fi majorate pensiile normale.

Sursa: realitatea.net Comentarii (1) Geo : Boc minte ca deobicei. Toate pensiile militarilor vor suferii modificari. Daca s-ar aplica asa cum vrea "dobibocul" ar insemna ca generalul sa ia aceeasi pensie cu maiorul. Si uite asa inlocuieste o nedreptate cu alta. Mu am vazut om sa minta cu atita nonsalanta. anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru

Voturi: -1 Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Potrivit primului ministru, toate pensiile speciale vor fi recalculate. În opinia sa aproximativ 15% din cele 200.000 de persoane care beneficiază de astfel de pensii vor primi indemnizaţii mai mici în urma acestui demers.

Emil Boc a dat şi câteva exemple: sunt persoane care acum primesc salarii de 8.000 de lei prin legile speciale, dar după recalculare salariul respectiv va rămâne de numai 2.000 de lei. Emil Boc a precizat î

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Clinica de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Zeci de copii, părinți și cadre medicale s-au autoevacuat

HotNews acum 16 minute
Pompierii din Cluj au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Focul nu s-a extins, dar s-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre me

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum 40 minute
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 3 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 7 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

Jalnica acuzație adusă lui Nicușor Dan, de a fi colaborat cu Securitatea

HotNews acum 48 minute
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru București, a fost adusă în competiția electorală tema relației cu Securitatea: „O filieră a PSD a furnizat presei și a început să circule pe TV un document în care se susține că elevul Nicușor Dan a colabor

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 9 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°